Petru Popescu revine. "Supleantul", o carte scrisă special pentru cititorii Jurnalului Naţional.
Poveste de dragoste şi frescă a anilor '70 în România, noul volum al lui Petru Popescu îmbină intriga politică şi tribulaţiile unui tânăr scriitor, care se vede confruntat cu tentaţia puterii, reprezentată de Zoia Ceauşescu, fiica dictatorului. Ce va alege? Compromisul care îl va aduce alături de familia Ceauşescu şi de cei care o sprijină sau calea spre ceea ce, pentru majoritatea românilor, inclusiv pentru familia şi prietenii săi, echivalează cu libertatea: un concert Led Zeppelin, să călătoreşti în străinătate, posibilitatea de a face dragoste fără teama de celebrul Decret 770?
"Romanele sunt vise, visele autorului. Am visat să scriu "Supleantul" timp de 30 de ani, încă din zilele traumatizante şi vijelioase ale fugii mele din România. Scena de început era totdeauna dureros de clară; un personaj inocent, un tânăr obsedat de cuvinte devenea conştient de lipsa de libertate a vieţii lui şi se întreba:
voi avea vreodată curajul şi, pe lângă curaj, voi avea vreodată ocazia să-mi schimb destinul? Dar pentru mine, cel de atunci, schimbarea destinului presupunea pierderi colosale: pierderea limbii în care scriam, a publicului căruia îi eram fidel, a generaţiei al cărei portret îl făcusem în romanele vulcanice din anii '68-'73", spune autorul în prefaţa "Supleantului".
Citește pe Antena3.ro