x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sute de bolnavi, fără tratament

Sute de bolnavi, fără tratament

30 Oct 2011   •   21:00

Sute de bolnavi cu HIV/SIDA, din mai multe judete si din Capitala, nu primesc tratamentul de la spitale, desi bugetul programului national a fost suplimentat in octombrie cu 33 de milioane de lei, a declarat ieri directorul executiv al UNOPA, Iulian Petre. "Sute de pacienti au intrerupt deja tratamentul in acest moment, cifra creste cu fiecare zi, iar situatia este una drama­tica, pentru ca acesti pacienti sunt in situatia de a ajunge in esec terapeutic", a precizat Iulian Petre. El a adaugat ca in aceasta situatie s-a ajuns din cauza "hatisului birocratic" care caracterizeaza sistemul sanitar. Petre a mai precizat ca, in prezent, terapia medicamentoasa ofera persoanelor care traiesc cu HIV/SIDA sansa unei vieti normale, conditia esentiala fiind administrarea tratamentului fara intreruperi.

×