x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sute de pensionari, cadre didactice şi poliţişti protestează la Vaslui

Sute de pensionari, cadre didactice şi poliţişti protestează la Vaslui

04 Iun 2010   •   00:00

Aproximativ 600 de persoane - pensionari, cadre didactice, poliţişti, angajaţi în sistemul sanitar şi administraţie - protestează, vineri, în Piaţa Civică din municipiul Vaslui, fluierând şi scandând lozinci împotriva Guvernului.

Mitingul, organizat de confederaţiile sindicale şi de sindicatul pensionarilor, a început la ora 11.00, în faţa Prefecturii judeţului.

Liderii sindicali susţin că numărul participanţilor este mai mare decât cel preconizat, cu o participare importantă din partea cadrelor didactice şi a angajaţilor din administraţie şi Poliţie.

Protestarii fluieră şi scandează lozinci împotriva Guvernului, nemulţumiţi de măsurile de austeritate pentru care Guvernul îşi va anunţa răspunderea.

Manifestanţii au pancarte cu mesaje precum "Jos Guvernul, "Mai rău nu se poate", "Jos Băsescu".

O delegaţie a protestatarilor urmează să aibă o întâlnire cu prefectului judeţului, Levente Szekely, căruia îi vor înainta o listă cu revendicările.

Mitingul este autorizat să se desfăşoare până la ora 14.00.

Începând de marţi, au avut loc mitinguri de protest organizate de confederaţiile sindicale la Iaşi, Braşov, Galaţi, Craiova, Târgu Mureş, Botoşani, Timişoara, Cluj-Napoca, Târgu Jiu, Constanţa, Arad, Satu Mare, Deva şi Piatra Neamţ.

Guvernul îşi va asuma luni răspunderea în Parlament asupra legilor privind măsurile de austeritate.

×
Subiecte în articol: observator