În intervalul 8-14 septembrie, pe Aeroportul “Henri Coandă”, 638 de zboruri au înregistrat întârzieri mai mari de 30 minute, cu 73 mai puține față de săptămâna anterioară.
Dintre acestea, aproape jumătate (297) au avut drept cauză întârzierea sau rotația echipajelor sau aeronavelor.
Cele mai multe zboruri întârziate s-au înregistrat, în ordine, la Wizz Air (223 de zboruri), Tarom (108) și Ryanair (99).
În același interval de referință, 191 de zboruri au fost anulate, 151 dintre acestea fiind ale companiei Blue Air (care și-a suspendat activitatea începând cu 6 septembrie a.c.) iar 10, ale companiei Wizz Air.
În intervalul 8-14 septembrie 2022, pe AIHCB au fost operate 2098 zboruri, dintre care 1833 regulate, informează Compania Națională Aeroporturi București.
(sursa: Mediafax)