x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tabăra de Arheologie Experimentală "CronOs” Păuleni-Ciuc "Dâmbul Cetăţii”, 9-16 iulie 2012

Tabăra de Arheologie Experimentală "CronOs” Păuleni-Ciuc "Dâmbul Cetăţii”, 9-16 iulie 2012

de Carmen Anghel    |    02 Iul 2012   •   14:32

"Viata comunitatilor umane preistorice a fost conditionata de o serie de factori: sedentarizarea comunitatilor umane, domesticirea animalelor, vanatoarea, practicarea agriculturii, a metalurgiei (cuprului, aurului si bronzului), precum si confectionarea uneltelor, obiectelor si armelor din diferite materii prime. Dintre acestea, mentionam accesibilitatea si prezenta materiilor dure animale prelucrabile (osul, cornul, dintii, cochiliile, scoicile etc.), provenite din practicarea cresterii animalelor, vanatoare si pescuit. Pentru ca tinerii sa cunoasca mai bine preistoria, intr-un mod accesibil, precum si valoarea sitului de la Pauleni-Ciuc "Dambul Cetatii' judetul Harghita, Muzeul National al Carpatilor Rasariteni (MNCR, Sf. Gheorghe, Covasna), Administratia Fondului Cultural National (AFCN, Bucuresti) si alti parteneri organizeaza in perioada 9-16 iulie 2012, Tabara de Arheologie Experimentala "CronOs' Pauleni-Ciuc "Dambul Cetatii', informeaza organizatorii.

Tabara de arheologie experimentala din anul 2012 este dedicata elevilor de liceu si studentilor din tara si strainatate, in scopul insusirii de cunostinte cu privire la metodele tehnologice de confectionare a obiectelor din materii dure animale (osul, cornul, dintii, cochiliile, scoicile etc.), precum si despre Epoca Cuprului (civilizatia Cucuteni-Ariusd), Epoca Bronzului (culturile Costisa si Wietenberg) si despre cercetarea arheologica sistematica din Romania.

Activitatile din Tabara de Arheologie Experimentala "CronOs' isi propun reconstituirea modului de realizare a unor artefacte de os descoperite in cadrul cercetarilor desfasurate la Pauleni-Ciuc – "Dambul Cetatii' sau cunoscute si folosite in cursul eneoliticului si epocii bronzului din Transilvania (unelte, podoabe, arme), si studiul macro- si microscopic al urmelor generate de procedeele de fabricare si de utilizarea specifica.

Masa si corturile pentru cazare sunt asigurate de organizatori si sunt gratuite. Inscrierile se fac pana in data de 02 iulie 2012, la Muzeul National al Carpatilor Rasariteni. Mai multe informatii gasiti pe www.mncr.ro

×