x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tánczos Barna anunţă că a început inspecţia barajelor la nivelul întregii țări

Tánczos Barna anunţă că a început inspecţia barajelor la nivelul întregii țări

04 Oct 2022   •   20:59
Tánczos Barna anunţă că a început inspecţia barajelor la nivelul întregii țări
Sursa foto: Facebook

Ministrul Mediului Tánczos Barna a anunțat marți, pe Facebook, că a început inspecția barajelor și că la nivelul întregii țări vor fi verificate 2095 de baraje, încadrate în categoriile C și D.

Conform acestuia, în urma evenimentului de la Roșia Montană, s-au dispus controale la baraje în scopul preîntâmpinării unor evenimente asemănătoare care ar putea avea consecințe negative la nivelul comunităților.

Astfel, echipele formate din specialiștii ANAR controlează starea tehnică a barajelor și până la data de 20 noiembrie vor prezenta un raport complet despre calitatea și siguranța acestor baraje.

Reamintim că în Alba, autoritățile au fost sesizate în noaptea de sâmbătă spre duminică, prin apel la 112, de primarul comunei Roșia Montană cu privire la o avarie la golirea de fund a Barajului Lacului Piscicol Tăul Mare. Mai mulți localnici au fost evacuați, iar pompierii au început evacuarea apei din lac.

 

×
Subiecte în articol: tanczos barna