x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Târg de produse tradiţionale româneşti, în Piaţa Sudului din Bucureşti în acest weekend

Târg de produse tradiţionale româneşti, în Piaţa Sudului din Bucureşti în acest weekend

de Redacția Jurnalul    |    02 Mar 2024   •   15:00
Târg de produse tradiţionale româneşti, în Piaţa Sudului din Bucureşti în acest weekend

Bucureştenii sunt aşteptaţi, în acest weekend, la târgul "Poftim din România - Mărţişor de Bucureşti: Gusturi şi Meşteşuguri Româneşti", organizat în Piaţa Sudului din Capitală de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), în parteneriat cu Primăria Sectorului 4 şi Cooperativa Agricolă Caprirom Sud Muntenia.

Cei care se vor afla la târg în acest sfârşit de săptămână vor putea admira şi achiziţiona cele mai frumoase şi autentice mărţişoare, creaţii handmade ale unor artizani pricepuţi, ii confecţionate cu măiestrie şi talent de meşteri populari, precum şi diverse obiecte sculptate în lemn.

De asemenea, bucureştenii vor putea degusta şi achiziţiona preparate din carne, lapte, fructe şi legume, dulceţuri, gemuri, sucuri, siropuri, uleiuri presate la rece, produse de patiserie, produse apicole, ţuică şi vin, obţinute de producătorii români prin valorificarea materiei prime locale.

Potrivit organizatorilor, expozanţii vor oferi consumatorilor o gamă variată de bucate tradiţionale româneşti, dar şi produse locale autentice şi diversificate. În cadrul acestui târg vor fi expuse produse atestate tradiţional din categoria lactate, carne, băuturi spirtoase, dar şi produse care au dobândit menţiunea "produs montan" din categoria miere, lactate. Totodată, în cadrul evenimentului se vor regăsi produse care au dobândit protecţia la nivel european, precum: brânză "Telemea de Sibiu" - IGP, vinuri - DOC, iar vizitatorii vor avea ocazia de a achiziţiona din cadrul târgului produse apicole bio.

Nu vor lipsi verdeţurile de sezon, legume şi fructe, dar şi conserve preparate din acestea, cum ar fi: zacuscă, murături, compoturi, dulceţuri şi siropuri.

Pe durata celor trei zile ale evenimentului, Ansamblul Mioriţa şi elevii Şcolii Populare de Artă Vaideeni vor întreţine atmosfera de bună dispoziţie prin dansuri şi cântece populare.

Târgul de Mărţişor de la Piaţa Sudului va fi deschis pe 1 şi 2 martie 2024, între orele 9:00-19:00, iar în ultima zi, 3 martie 2024, programul va fi de la ora 9:00 până la ora 16:00. 

 

×