x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tăriceanu: "Băsescu m-a sunat să stăm de vorbă pe tema majorării salariilor profesorilor" (VIDEO)

Tăriceanu: "Băsescu m-a sunat să stăm de vorbă pe tema majorării salariilor profesorilor" (VIDEO)

29 Oct 2008   •   00:00

Preşedintele Traian Băsescu l-a sunat, luni, pe premierul Călin Popescu Tăriceanu pentru a "sta de vorbă" pe tema majorării salariilor, după şedinţa de Guvern ce urma sa aiba loc marţi, a declarat primul ministru în cadrul emisiunii Sinteza Zilei.



Declaraţia vine după ce preşedintele acuza, marţi, Guvernul de lipsă de onestitate, acceptând ca altor categorii de bugetari să le fie majorat salariul. Tăriceanu nu a refuzat dialogul, pretinzând că oricare două persoane au dreptul la o discuţie civilizată.

Premierul spune că nu este împotriva majorării cu 50% a salariilor profesorilor, dar că această majorare trebuie realizată în trepte. Primul ministru îi acuză, din nou, pe Preşedinte şi Parlaament de o atitudine populistă, menită să colecteze voturi în campanie, la care el a renunţat în favoarea uneia responsabile.

"Băsescu crede că această atitudine populistă îi va aduce voturi", e de părere premierul referitor la poziţia preşedintelui în această problemă. Premierul a mai adăugat că într-un viitor nu foarte îndepărtat se va putea discuta despre o majorare de 50% a salariilor profesorilor, dar în trepte şi numai pentru unii dintre profesori, în funcţie de performanţă. Această majorare nu este în momentul de fata sustenabila economic, consideră Călin Popescu Tăriceanu. Potrivit declaraţiilor acestuia, sindicatele din învăţământ fac presiuni în acest moment deoarece consideră că guvernul este la strâmtoare din cauza alegerilor.

"Sunt bani şi pentru pensii şi pentru salarii" a mai declarat premierul. Salariile profesorilor s-au majorat cu 15 procente în acest an". Numai atât poate sa suporte economia României, consideră Tăriceanu.

Premierul a declarat că va rămâne neclintit în decizia pe care a luat-o referitor la salariile profesorilor. Acesta a mai spus că numirea primul munistru de către preşedinte nu ar trebui să să facă preferenţial.

×
Subiecte în articol: romania