x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Director nou la Tarom: Bogdan Popescu a fost președinte al CA Avioane Craiova

Director nou la Tarom: Bogdan Popescu a fost președinte al CA Avioane Craiova

de Redacția Jurnalul    |    16 Oct 2023   •   19:51
Director nou la Tarom: Bogdan Popescu a fost președinte al CA Avioane Craiova

Consiliul de Administrație al Companiei Tarom a decis luni schimbări în managementul executiv, pentru a revitaliza şi a optimiza activitățile de conducere și coordonare ale Companiei, astfel că funcția de director general a fost preluată de fostul președinte al CA Avioane Craiova, Bogdan Popescu.

Potrivit unui comunicat de presă al Tarom, începând din 23 octombrie 2023, în urma îndeplinirii formalităților legale, funcția de director general va fi preluată de Bogdan Popescu.

Bogdan Popescu este absolvent al Facultății de Aeronave, al Facultății de Drept din cadrul Universității București, cât și al programului EMBA Asebuss. El are o experiență de peste 25 de ani în companii de renume internaţional, precum Shell, METRO și Microsoft.

De asemenea, în anul 2021, Bogdan Popescu a ocupat funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Avioane Craiova SA.

„Pentru asigurarea atât a unei tranziții eficiente, cât și a continuității activității Companiei, s-a decis totodată numirea actualului director general, Costin Iordache, în funcția de director economic, cât și numirea actualului director economic, Narcis Obeada, în funcția de director comercial. Obiectivul principal al noii echipe de management rămâne finalizarea și implementarea planului de restructurare, ce va conduce la revitalizarea companiei și transformarea ei într-o organizație profitabilă și modernă”, se arată în comunicatul citat.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: tarom bogdan popescu