x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mii de șoferi de taxi protestează în Piața Constituției. Se cere fiscalizarea Uber și Bolt

Mii de șoferi de taxi protestează în Piața Constituției. Se cere fiscalizarea Uber și Bolt

13 Mar 2024   •   13:45
Mii de șoferi de taxi protestează în Piața Constituției. Se cere fiscalizarea Uber și Bolt
Sursa foto: Victor Stroe

Peste 4.000 de șoferi de taxi au blocat astăzi Piața Constituției din București, într-un protest masiv, cerând Guvernului să impună reguli echitabile pentru industria taximetriei tradiționale și serviciile de ride-sharing. Taximetriștii au adus în discuție necesitatea limitării numărului de mașini folosite pentru transportul alternativ și impunerea unor reglementări fiscale adecvate.

Mii de taximetriști s-au adunat în Piața Constituției, exprimându-și nemulțumirile în legătură cu situația actuală. Ei solicită adoptarea rapidă a proiectelor recente de lege propuse de Guvern, care vizează egalizarea obligațiilor între taximetriști și operatorii de ride-sharing.

Pe lângă aceste revendicări, taximetriștii cer și impunerea unor criterii stricte pentru acordarea licențelor, similare cu cele aplicate în cazul serviciului de taximetrie tradițional. Aceste solicitări vin în contextul unor proteste anterioare ale taximetriștilor, care au reclamat discriminare în fața marilor companii de ride-sharing.

Ministerul Transporturilor a făcut public un proiect de ordonanță de urgență pentru modificarea legislației transportului alternativ. Propunerile includ restricționarea transportului alternativ efectuat cu mașini închiriate sau cu contract de comodat, limitându-l la localitatea de înmatriculare a vehiculului respectiv, și modificarea ecusoanelor pentru o identificare mai ușoară a acestor autovehicule.

Protestul taximetriştilor este programat să dureze până la ora 18:00. Taximetriştii spun însă că dacă astăzi nu se va lua o decizie clară în ceea ce îi priveşte au de gând să blocheze Capitala şi să protesteze şi în zilele următoare.

 

×
Subiecte în articol: bolt uber protest taxi