x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Taximetrist argeşean găsit carbonizat în portbagajul propriei maşini

Taximetrist argeşean găsit carbonizat în portbagajul propriei maşini

de Mediafax    |    05 Feb 2012   •   07:02
Taximetrist argeşean găsit carbonizat în portbagajul propriei maşini

Un taximetrist din Campulung Muscel a fost gasit carbonizat, sambata noapte, in portbagajul masinii sale, care era in flacari, pe un camp din judetul Arges, prima ipoteza a anchetatorilor fiind ca barbatul a fost ucis, iar cadavrul asezat in portbagaj, dupa care autoturismul a fost incendiat.

Cadavrul taximetristului a fost descoprit de catre pompierii ISU Arges, chemati de localnici pentru a stinge incendiul care cuprinsese autoturismul Dacia Logan al taximetristului. Masina era abandonata intr-o zona inzapezita, cu putine case, din catunul Plaiesi, comuna Bughea de Jos, iar cadavrul barbatului a fost gasit carbonizat in portbagajul masinii, care era deschis.

Anchetatorii au stabilit ca victima este un barbat in varsta de 60 de ani, Dumitru Gruianu, care locuia in comuna Bughea de Jos, iar prima ipoteza a anchetatorilor este ca barbatul a fost ucis, cadavrul asezat in portbagaj, dupa care autoturismul a fost incendiat.

Potrivit anchetatorilor, crima nu a fost comisa in scop de jaf, asupra victimei fiind gasite actele de identitate, suma de 80 de lei si mai multe obiecte personale, ridicate de procurorii criminalisti care au preluat cazul.

"Deocamdata luam in calcul mai multe variante de ancheta, trebuie sa asteptam si rezultatele necropsiei", a declarat procurorul Sorinel Marin de la Parchetul Tribunalului Arges.

Colegii barbatului spun ca victima lucra ca taximetrist doar pe timpul zilei, noaptea lucrand ca paznic la groapa de gunoi a localitatii.

In zona Campulung Muscel au fost instituite filtre rutiere pentru prinderea autorilor crimei, surse judiciare afirmand ca asasinatul a fost comis de cel putin trei persoane.

×