Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de tentativă de omor. Incidentul s-a întâmplat joi, în Sectorul 5 din București, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Potrivit sursei menționate, inculpatul a lovit o persoană de 34 de ani cu un par din lemn, rănind-o grav pe aceasta, provocându-i inclusiv o fractură craniană.
Atacul a avut loc în jurul orei 07:00. Victima, care strângea PET-uri și se pare că făcea deranj, a fost lovită în mod repetat în picioare, torace, brațe și cap, ultima lovitură ducând la pierderea conștiinței.
În timpul altercației, mama agresorului, o femeie în vârstă de 60 de ani, a lovit, la rândul ei, victima cu o coadă de mătură în zona toracelui. Persoana de 34 de ani a fost găsită inconștientă pe stradă și transportată de urgență la spital, unde a fost internată. Starea acesteia este acum stabilă.
Procurorii l-au reținut pe suspect pentru 24 de ore, iar sâmbătă, judecătorul de drepturi și libertăți a hotărât arestarea lui preventivă pentru 30 de zile. Mama acestuia este cercetată în stare de libertate.
(sursa: Mediafax)