x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Teo Trandafir, operată astăzi, la Viena

Teo Trandafir, operată astăzi, la Viena

21 Sep 2011   •   05:52
Teo Trandafir, operată astăzi, la Viena

Teo Trandafir s-a reintors la Clinica AKH din Viena, pentru a fi supusa unei noi interventii chirurgicale, cauzata de aparitia unor complicatii dupa operatiile suferite in primavara acestui an. "Este vorba de o complicatie care apare destul de frecvent si care trebuie rezolvata. Medicii mi-au spus ca este o interventie minora si ca aceste eventratii, adica umflaturile care apar in urma operatiilor, sunt normale, daca se poate spune asa. Adica, in general, exista posibilitatea sa apara la pacientii care au fost operati. Mi-au aparut si mie. Nu dor, se simt doar la palpare, dar va trebui sa le operez", declara Teo la sfarsitul lunii august.

Vedeta TV s-a intors in tara pe 20 aprilie, dupa aproape patru luni de spitalizare la Clinica AKH din Viena. Teo Trandafir a fost transportata, pe 11 ianuarie, cu un avion privat, la Clinica AKH din Viena, dupa sase zile de internare la Spitalul Elias din Capitala, cu diagnosticul de pancreatita acuta de severitate medie.

Pe 24 februarie, Teo Trandafir a fost supusa unei interventii chirurgicale majore, in urma complicatiilor provocate de pancreatita si a unei infectii abdominale. Partile necrozate ale pancreasului au fost inlaturate si s-a efectuat drenaj extensiv si lavaj al cavitatii abdominale, precizau medicii de la clinica vieneza, spunand ca interventia a fost un "succes".

La sfarsitul lunii martie, Teo a fost din nou operata, pentru a inlatura alte urme de necroza si tesut infectat din abdomen, anuntau medicii clinicii din Viena.


×