Ministerul Afacerilor Externe condamnă în termenii cei mai fermi atacurile teroriste care au avut loc vineri dimineaţă în Noua Zeelandă şi care s-au soldat cu pierderi de vieţi omeneşti şi cu numeroşi răniţi, a declarat şeful diplomaţiei române, Teodor Meleşcanu.
"Ne exprimăm deplina solidaritate cu poporul neo-zeelandez care a fost greu încercat de acest lucru. MAE susţine eforturile comunităţii internaţionale în prevenirea, combaterea şi sancţionarea manifestărilor de discriminare rasială, de xenofobie şi de intoleranţă. În aceste momente dificile, MAE transmite condoleanţe familiilor victimelor şi, totodată, reiterează sprijinul României în lupta împotriva terorismului şi reafirmă necesitatea concentrării şi intensificării eforturilor internaţionale în combaterea oricăror forme de terorism", a afirmat Meleşcanu, într-o conferinţă de presă, la sediul MAE.
Aproape 50 de persoane au fost ucise şi alte 20 au fost grav rănite în mai multe atacuri care au avut loc vineri asupra a două moschei din oraşul Christchurch din Noua Zeelandă, după cum a anunţat premierul Jacinda Ardern, citată de agenţiile internaţionale de presă. Ea a spus că nivelul de alertă a fost ridicat la maxim.
Şeful poliţiei din Noua Zeelandă, comisarul Mike Bush, a precizat, potrivit DPA şi Reuters, că 41 de persoane au murit la moscheea Masjid Al Noor, iar alte şapte la moscheea din suburbia Linwood. O victimă a murit la spitalul din Christchurch.
Un bărbat de aproape 30 de ani, din cele patru persoane arestate, a fost inculpat pentru crimă şi urmează să fie adus vineri în faţa unui tribunal din Christchurch. Alte două persoane au fost arestate cu arme asupra lor în zonă, iar poliţia încearcă acum să identifice implicarea lor. AGERPRES