x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Termenul pentru depunerea ofertelor pentru cele 12 rute turistice sau culturale, prelungit

Termenul pentru depunerea ofertelor pentru cele 12 rute turistice sau culturale, prelungit

13 Sep 2022   •   18:40
Termenul pentru depunerea ofertelor pentru cele 12 rute turistice sau culturale, prelungit

Termenul limită pentru depunerea ofertelor pentru achiziția serviciilor de promovare a 12 rute turistice sau culturale în cadrul programului „România atractivă” a fost prelungit până la 30 septembrie, anunță Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat procedura de achiziție publică deschisă pentru achiziția serviciilor de promovare a 12 rute turistice finanțate prin PNRR în data de 16 august prin publicarea anunțului de participare în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Termenul limită până la care prestatorii interesați pot să depună oferte a fost prelungit până la 30 septembrie, de la 21 septembrie, termenul inițial. De asemenea, perioada minimă pe parcursul căreia ofertantul trebuie să își mențină oferta a fost prelungită până la 30 martie 2023, de la 21 martie 2023.

Contractul de servicii de promovare a 12 rute turistice/culturale în cadrul programului „România atractivă” se va încheia între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de beneficiar și prestatorul desemnat câștigător în urma procedurii de achiziție.

Pentru promovarea celor 12 rute turistice/culturale se va încheia un singur contract pentru toate obiectivele de la nivel național, prin desfășurarea unei proceduri de achiziție publică deschisă a serviciilor de digitalizare a valorilor aferente fiecăreia dintre cele 12 rute cultural/turistice, marcare și semnalizare a rutei/obiectivelor incluse în cadrul fiecărei rute turistice/ culturale, creare a unei oferte culturale integrate și promovare a rutelor atât online, cât și offline la nivel național și internațional.

Valoarea estimată a lucrărilor/serviciilor/produselor care urmează să fie achiziționate de pe piaţă pentru cele 12 rute turistice/culturale şi care reprezintă, ca atare, obiectul contractului de achiziție este de 10,05 milioane de euro, iar durata de finalizare a contractului de servicii este de 45 de luni.

Investiția în promovarea celor 12 rute turistice/culturale este inclusă Componenta 11 – Turism și Cultură a Planului Național de Redresare și Reziliență. Obiectivul acestei investiții este de a crește atractivitatea destinațiilor turistice selectate în urma dezvoltării a 12 rute turistice/culturale tematice din România și crearea de noi locuri de muncă în industria turistică.

(sursa: Mediafax)

×