x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Teste naţionale - Sesiune specială în februarie

Teste naţionale - Sesiune specială în februarie

de Alina Gavrila    |    15 Ian 2008   •   00:00

Elevii care au absolvit gimnaziul până în anul 2007 inclusiv, dar care nu au promovat testele naţionale sau au absentat, pot da acest examen în sesiunea specială din perioada 4-7 februarie. Înscrierile vor începe la 21 ianuarie şi vor dura până la 25 ianuarie. La această sesiune specială sunt aşteptaţi să participe aproximativ 50.000 de copii. De asemenea, ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (foto) a solicitat inspectoratelor şcolare "să promoveze agresiv" sesiunea specială a testelor naţionale, "pentru a oferi şansa de a intra în liceu tuturor elevilor".

AJUTOR. Ministerul le-a recomandat inspectoratelor şcolare să asigure locuri de cazare şi masă elevilor care susţin testele naţionale în alte judeţe decât cele de reşedinţă. Directorii şcolilor vor face publice toate detaliile legate de sesiunea specială a testelor, corect şi la timp, prin afişarea documentelor specifice în şcoli, dar şi prin organizarea de întâlniri cu diriginţii, profesorii şi elevii sau şedinţe cu părinţii.

"Fiecare absolvent de gimnaziu care va susţine testele naţio-nale se va înscrie la şcoala unde a terminat gimnaziul şi de acolo poate primi şi  informaţii, iar foaia matricolă poate fi ridicată tot de acolo", a declarat pentru Jurnalul Naţional Mihaela Suciu, consilier al ministrului Educaţiei.

×
Subiecte în articol: observator