x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator "Tetraevanghelul Ieromonahului Spiridon. Un minunat manuscris din vremea lui Ştefan cel Mare "

"Tetraevanghelul Ieromonahului Spiridon. Un minunat manuscris din vremea lui Ştefan cel Mare "

de Carmen Anghel    |    26 Iul 2012   •   14:46
"Tetraevanghelul Ieromonahului Spiridon. Un minunat manuscris din vremea lui Ştefan cel Mare "

In cadrul proiectului "Exponatul lunii', la Muzeul National de Istorie a Romaniei se deschide, la 27 iulie, micro-expozitia "Tetraevanghelul Ieromonahului Spiridon. Un minunat manuscris din vremea lui Stefan cel Mare".

Despre exponat si cel care l-a realizat ne vorbeste dr. Ginel Lazar, cel care a facut cercetari si comisarul micro-expozitiei.

"Pana la aparitia tiparului cu litere mobile, mai intai in China si regatele din Coreea, ulterior in Europa, in a doua parte a veacului al XV-lea, principalele mijloace de inregistrare, evidenta si conservare a cugetarii si eruditiei umane au fost manuscrisele.'

Aceasta arta avea sa patrunda si in Tarile Romane. " Cele mai vechi manuscrise de provenienta romaneasca, au fost scrise in limba slavona, de redactie romaneasca sau alte redactii slavone ale timpului, fiind totodata si limba oficiala a cancelariilor feudale si a cultului crestin ortodox din Tarile Romane extracarpatice (Tara Romaneasca si Moldova). Bazele acestui stil au fost incepute la manastirea Neamt, in prima jumatate a secolului al XV-lea, de catre ilustrul caligraf si miniaturist Gavril Uric, ale carui manuscrise devin opere de gen pentru urmasi, pregatind astfel frumoasa inflorire pe care o vor cunoaste manuscrisele miniate si ferecate in perioada lui Stefan cel Mare si in veacul al XVI-lea.'

Vrednic urmas "(...) Monahul Spiridon a fost unul din caligrafii iscusiti, formati in scoala manastirii Putna. Dascalul sau de la Putna a fost insusi arhimandritul Paisie egumenul, vestit tahigraf si miniaturist. De la el a invatat, atat nevointa cea duhovniceasca, in smerenie, in trezvie (stare de priveghere) si in placere de Hristos, cat si mestesugul copierii de carti. Si era Cuviosul Spiridon foarte osardnic la cele sufletesti, la rugaciune si post, la tacere si ascultare, iar in caligrafie era neintrecut. Acest smerit nevoitor si caligraf a fost dascal in scoala manastirii Putna, formand mai multi ucenici si scriind si alte cateva carti, unele dintre ele s-au instrainat de-a lungul timpului. Auzind de priceperea acestuia, domnitorul Stefan cel Mare a poruncit cuviosului Spiridon, pe la anul 1500, catre sfarsitul domniei sale, sa-i scrie un Tetraevanghel, care sa fie utilizat pentru rugaciunea familiei domnitoare in biserica curtii domnesti de la Piatra Neamt.'

Din timpul domniei lui Stefan cel Mare s-au pastrat putine manuscrise, dar ele au fost "realizate de caligrafi si miniaturisti piosi, care, prin «munca lor de benedictini, au imbogatit tezaurul artistic si cultural al manastirilor noastre». Muzeul National de Istorie a Romaniei prezinta publicului iubitor de carte veche Tetraevanghelul ieromonahului Spiridon scris la manastirea Putna si finalizat la data de 23 aprilie 1502. Acest minunat exemplar este scris pe pergament vitelin, avand «cate 20 de randuri pe pagina, in semiunciala marunta; patru frontispicii frumoase, motive geometrice in aur si culori si, pe cate o pagina intreaga, chipul fiecarui evanghelist, pe fond auriu». Ortografia este de redactie medio-bulgara.

Tetraevanghelul din 1502 a fost comandat de domnul Moldovei pentru inzestrarea ctitoriei sale (zidita la 1498) cu hramul «Nasterii Sf. Ioan Botezatorul» a «ocolului curtilor noastre dela Piatra»(...) Manuscrisul a facut parte din inventarul tezaurului istoric al Romaniei care a luat drumul Rusiei tariste in 1917, de unde s-a intors, in anul 1956, impreuna cu o mica parte de valori istorice si arheologice, " completeaza cercetatorul dr. Ginel Lazar.

Micro-expozitia este deschisa in perioada 27 iulie – 27 august a.c. si poate fi vizitata de miercuri pana duminica, intre orele 10:00 – 18:00, in Holul Central al Muzeului National de Istorie a Romaniei, din Calea Victoriei nr. 12.

×