Un bărbat de 31 de ani, la care a înnoptat Marcel Lepa, ucigaşul poliţistului din Izvin, a fost reţinut de poliţişti miercuri seara, pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru lovire şi alte violenţe şi pentru ameninţare, potrivit unor surse judiciare.
Poliţiştii Secţiei 3 Timişoara l-au reţinut pe acesta pentru că, marţi seara, a agresat o femeie, de 27 de ani, în faţa unui magazin şi, în acelaşi context, a ameninţat şi un bărbat. Femeia ar avea nevoie de patru-cinci zile de îngrijiri medicale.
Agresorul va fi prezentat magistraţilor cu propunerea luării măsurilor preventive.
AGERPRES
Citește pe Antena3.ro