x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Totul pe generator!

Totul pe generator!

de Sorin Anghel    |    28 Mar 2009   •   00:00
Totul pe generator!

2 metri este grosimea stratului de zăpadă de la Mădăraş 7 RON este suma care trebuie plătită ca să ţi se ridice bariera



În vârful muntelui, la Harghita Mădăraş, staţiune unde se poate schia până în luna mai, stratul de zăpadă are o grosime de peste doi metri. Altceva face ca locul acesta să fie special. Pensiunile de aici folosesc curent electric produs cu ajutorul unui generator!

E în inima secuimii. De la Odorheiu Secuiesc porneşti cu maşina spre Miercurea Ciuc. După vreo cinci kilometri apare un indicator care te trimite către Zetea. Faci stânga şi mai departe mergi până când se termină asfaltul. Dacă te-ai rătăcit, te-a luat dracu! Nimeni nu vorbeşte româneşte în zonă, iar engleza e sport extrem printre cultivatorii de cartofi şi tractoriştii cu muşchi. Asfaltul e bunişor până când te întâlneşti cu un alt indicator, care te trimite în dreapta. "Harghita Mădăraş - 18". După câţiva kilometri, stop! Se intră pe un drum forestier care trebuie curăţat. Ca să-ţi ridice bariera o unguroaică bătrână trebuie să plăteşti 7 lei. Bani pentru care primeşti un bilet ca alea de la maxi-taxi. Un pic mai sus începe să fie iarnă, astfel că fără lanţuri antiderapante nu poţi urca. Suma plătită la barieră cică ar fi strânsă pentru curăţarea zăpezii, dar pe drum nici o urmă de aşa ceva. Oricum, locul e frumos, iar când ajungi în vârf nu îţi vine să crezi că există aşa ceva. Pârtiile pornesc de pe un platou, apoi coboară prin pădure, în vreme ce pensiunile stau şmechereşte şi veghează totul din vârf.

PROBLEME DE COMUNICARE
Pentru un român din Colentina totul e perfect pe pârtie. Zăpadă excelentă, instalaţii de transport pe cablu care circulă decent. Dar când te duci să mănânci ceva la restaurant ţi se zbârleşte pielea pe tine. Localul este foarte curat. Una dintre cele mai frumoase cârciumi din vârful muntelui. Iar preţurile sunt mai mici şi decât în Bucureşti. Un pahar cu vin fiert şi o cafea costă doar 6 lei. Cu banii ăştia, pe Valea Prahovei îţi cumpărai doar zahărul. Problema este că dincolo de tejghea stă un personaj caraghios, care nu înţelege deloc româneşte, vede că tu nu prestezi ungureşte, dar el pedalează în continuare pe limba lui. Îl întrebi dacă vorbeşte engleză şi dă din cap cu fasolea rânjită, în semn că nu. Dacă el ştie că tu nu vorbeşti ungureşte, dar el o dă în continuare pe ungureşte, de ce să nu faci şi tu o aroganţă cu el? Nu, nu e cazul să îl iei în poloneză, că e clar că îşi prinde urechile în aparatul de cafea. Dar o engleză tot merită prestată. "Partenere, sam cofii end uain, bă!" Uite că înţelege, al dracu' poliglot!

LEMN PENTRU CURENT
Pentru că drumul de acces este unul dificil, nu trebuie să te mire nici faptul că reţeaua naţională de furnizare a energiei electrice nu s-a cocoţat până la Harghita - Mădăraş. Localnicii s-au adaptat însă repede, pentru că nu puteau să stea ca pe vremea lui Tudor Vladimirescu, la lumânare, şi au construit în vârful muntelui un generator care produce energie electrică folosind lemne. Dacă nu ţi-ar spune cineva lucrul acesta, nici nu ai cum să observi. Un kilowatt costă 3 lei!

×
Subiecte în articol: observator