x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mai multe restricţii de trafic în weekend, în București

Mai multe restricţii de trafic în weekend, în București

de Redacția Jurnalul    |    19 Mai 2023   •   22:30
Mai multe restricţii de trafic în weekend, în București

Maraton de ciclism, marș pe motociclete, „Străzi Deschise” și „Simfonia Apei”. Traficul rutier va fi restricţionat, în weekend, în București, pentru mai multe evenimente, informează Brigada Rutieră.

Duminică are loc maratonul de ciclism cross country “Prima Evadare”, după următorul program:

- între orele 8.00 - 10.00, adunarea participanților în parcarea din fața Clubului de Echitaţie Felix Ţopescu – Academia de Poliție

- între orele 10.00-21.00, maratonul de ciclism cross country, pe traseul: Aleea Privighetorilor – Str. Vadul Moldovei – Pădurea Băneasa – Aleea Teișani – Aleea Padina – Pădurea Tunari – prin spatele Aeroportului Otopeni – Moara Vlăsiei – Pădurea Vlădiceasca – Balotești – Snagov – Complex Astoria.

Traficul rutier va fi restricționat astfel:

- între orele 10:00 – 10.10, pe Aleea Privighetorilor

- între orele 10:00 – 10.30, pe Str. Vadul Moldovei şi pe Aleea Padina

- între orele 10:00 – 11.00, pe Aleea Teișani.

Duminică între orele 12.00-13.00, se va organiza un marș pe motociclete pe traseul: parcarea Teatrului Național București – dreapta Bd. Carol I – Rond Universitate – Bd. Regina Maria – Piața Mihail Kogălniceanu – Splaiul Independenței – Pasaj Ciurel – Șos. Virtuții – Bd. Uverturii – jud. Ilfov.

Deplasarea participanților pe traseul menționat se va face pe banda I de circulație.

În perioada 19 mai – 01 octombrie a.c., în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, se va desfășura evenimentul cultural “Simfonia Apei” în Piața Unirii – zona fântâni, astfel:

- între orele 20.30 – 22.30 în lunile mai și august

- între orele 21.00 – 23.00 în lunile iunie și iulie

- între orele 19.30 – 21.30 în lunile septembrie și octombrie.

În aceste intervale, se va restricționa traficul rutier, gradual, în funcție de numărul de persoane, pe Bd. Unirii, segmentul cuprins între Bd. Dimitrie Cantemir și Splaiul Independenței (zona fântâni).

Rute ocolitoare:

- Spl. Independenței – Piața Unirii – Bd. Corneliu Coposu

- Bd. Regina Maria – Piața Unirii – Spl. Unirii

- Bd. Dimitrie Cantemir – Pasaj Unirii – Piața Universității.

De asemenea, sâmbătă și duminică, Primăria Municipiului București – Centrul de Proiecte Culturale ARCUB va organiza „Străzi Deschise – București, Promenadă Urbană” pe Calea Victoriei, segmentul cuprins între Piața Victoriei și Splaiul Independenței, fără afectarea traficului rutier în intersecțiile din capetele segmentului restricționat.

Se va restricționa însă circulația vehiculelor între orele 9.00-23.00. Pe aceste tronsoane se vor desfășura activități dedicate publicului larg, și anume mini concerte stradale, spectacole de teatru și dans, ateliere pentru copii, statui vivante, studiouri foto.

Pe durata restricțiilor se va permite traversul pe Calea Victoriei, la intersecțiile cu Str. Sevastopol, Str. Gheorghe Manu, Bd. Dacia, Str. Ion Câmpineanu, Bd. Regina Elisabeta, Str. Știrbei Vodă. Totodată, se va permite circulația pe Calea Victoriei, pe tronsonul cuprins între Str. Știrbei Vodă și Str. Dem. I. Dobrescu.

Rute alternative:

- Piața Victoriei – Bd. Lascăr Catargiu – Piața Romană – Bd. Magheru – Bd. Nicolae Bălcescu – Piața Universității – Bd. I.C. Brătianu – Piața Unirii – Splaiul Independenței

- Piața Victoriei – Str. Buzești – Str. Berzei.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: trafic restricţii bucuresti