x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tragedie la unitatea de primiri urgenţe din Buzău. O doctoriță de doar 52 de ani a MURIT în urma unui stop cardiac

Tragedie la unitatea de primiri urgenţe din Buzău. O doctoriță de doar 52 de ani a MURIT în urma unui stop cardiac

02 Iun 2017   •   08:50
Tragedie la unitatea de primiri urgenţe din Buzău. O doctoriță de doar 52 de ani a MURIT în urma unui stop cardiac

Tragedie la Unitatea de Primiri Urgențe din Buzău. Un medic a decedat în urma unui stop cardiac. Femeia în vârsă de 52 de ani lucra ca medic de familie. Oboseala din cauza muncii în exces, susțin colegii, i-a grăbit sfârşitul.

Femeia de 52 de ani era la casa sa din centrul comunei  Scutelnici împreună cu o mătușă de 80 de ani când i s-a făcut subit rău. Puțin înainte de ora 15.00 s-a sunat la 112, când doamna doctor era încă în stare de conștiență, iar două ambulanțe au plecat succesiv de la Buzău. Una doar cu asistent, însă unul foarte bun, iar a doua inclusiv cu medic. Ceva mai târziu inclusiv șeful UPU Buzău, Adrian Zoican, a plecat spre Scutelnici cu o mașină de la ISU. Victima a fost adusă de urgență la Buzău, dar din păcate, în ciuda eforturilor disperate ale personalului medical, la ora 17.00, ironia sorții, chiar la UPU Buzău, a fost declarat decesul.Mereu pe drumuri între Buzău, Scutelnici, Padina și Vernești, cu sute sau mii de nopți nedormite la activ, Anca Marinescu și-a neglijat propria sănătate. S-a mai scăpat către colegi, spunând că o doare în capul pieptului, dar a refuzat să se trateze, așa cum fac de obicei medicii. Viciile sale au fost fumatul și animalele, în special pisici, pe care le iubea foarte mult.

Era căsătorită tot cu un doctor, chirurg, la spitalul Floreasca din București. 

Nu este pentru prima dată când un cadru medical îşi pierde viața din cauza muncii în exces.

În octombrie anul trecut, o asistenta de 30 de ani din Sibiu ar fi murit de epuizare, după cum a susținut familia femeii.

Angajatei i s-a făcut rău când a ieșit din gardă.

×
Subiecte în articol: stop cardiac anca marinescu