x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Traian Băsescu: România trebuie să se pregătească pentru o criză alimentară

Traian Băsescu: România trebuie să se pregătească pentru o criză alimentară

25 Mar 2009   •   00:00

Preşedintele României a discutat soluţiile pe care agricultura română ar trebui să le adopte în contextul crizei actuale. "Anul trecut au rămas nelucrate 3,5 milioane hectare. Este un lucru care pe mine ca om care nu stie prea multe lucruri de agricultură îmi ridică semne de întrebare. Un alt lucru de interes este cum am ajuns să importăm 70% din alimente. Nu cumva suntem numai un producător de materie primă?", s-a întrebat preşedintele Băsescu.

Care ar fi soluţiile să industrializăm agricultura. Facem noi multe salamuri, dar importăm carnea. Cât despre subvenţii, Traian Băsescu se declară a fi susţinătorul ideii ca Guvernul să subvenţioneze cu îngrăşăminte agricultorii. Însă, potrivit preşedintelui, România a atins plafonul maxim de subvenţie pe care îl poate acorda anul acesta. România are 4 milioane de hectare teren ecologic, afşându-se pe locul doi după Franţa. Franta are 4,5 milioane. Cum gasim sol pentru valorif acestui avantaj?, se întreabă preşedintele. "Mai avem o realitate generată de schimbările climatice. Intrăm într-un ciclu: ori secetă, ori inundaţii. Rar vom avea ani ca 2008, în care să avem un optim în precipitaţii", susţine Băsescu. Peşedintele susţine că România are nevoie de agricultură şi de o industrie alimentară care să valorifice agricultura sub toate aspectele ei. "Probabil că urmează criza alimentară. România trebuie să se pregătească pentru o astfel de situaţie", a concluzionat Traian Băsescu.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: observator