x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Transelectrica a majorat tarifele cu 30%

Transelectrica a majorat tarifele cu 30%

de Ovidiu Ciutescu    |    06 Ian 2009   •   00:00
Transelectrica a majorat tarifele cu 30%

Tarifele percepute de Transelectrica în 2009 pentru transportul electricităţii, cele de sistem şi cele pentru serviciile prestate de operatorul comercial OPCOM participanţilor la piaţa angro de energie electrică, au fost majorate cu până la 30,43%, a anunţat transportatorul de energie, citat de Mediafax.



Tariful mediu pentru transportul energiei a fost majorat cu 5,22%, de la 15,33 lei/MWh la 16,13 lei/MWh. "Noile tarife aprobate, cu excepţia tarifului de transport, corespund cifrelor luate în calcul de companie la elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2009, aşa cum a fost avizat de Adunarea Generală a Acţionarilor", se arată într-un raport al Transelectrica transmis, marţi, Bursei de Valori Bucureşti.



Tariful pentru serviciul de sistem a urcat cu 13,7%, la 20,08 lei/MWh, de la 17,66 lei/MWh, în timp ce tariful pentru serviciile prestate de operatorul comercial OPCOM pentru participanţii la piaţa angro de energie electrică a crescut cu 30,43%, de la 0,23 lei/MWh la 0,3/MWh. Aceste tarife au intrat în vigoare la 1 ianuarie. Ca urmare a modificării tarifelor de transport bugetul Transelectrica va fi revizuit, alături de alte măsuri avute deja în vedere pentru reducerea costurilor. "Compania îşi propune să nu modifice planul de investiţii iniţial aprobat", se mai arată în comunicat.

Noile tarife au fost majorate printr-un ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei. Acţiunile Transelectrica sunt tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti. Ultimul preţ la care au fost tranzacţionate titlurile companiei a fost de 11,3 lei, în creştere cu 2,73%.

×
Subiecte în articol: romania