x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Transportatorii şi-ar putea opri activitatea dacă MTI nu le garantează plata datoriilor

Transportatorii şi-ar putea opri activitatea dacă MTI nu le garantează plata datoriilor

25 Noi 2009   •   00:00

Membrii Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT) şi-ar putea opri activitatea la nivel naţional dacă, în urma întâlnirii de miercuri cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), nu vor primi asigurări privind plata datoriilor instituţiei faţă de transportatori.



O delegaţie naţională a FORT va avea miercuri o întâlnire cu secretarul de stat al MTI Eusebiu Pistru, pentru a discuta problema datoriilor aferente deconturilor pe care MTI le înregistrează faţă de operatorii de transport, a anunţat, miercuri, federaţia.

"Dacă nici această discuţie nu se finalizează cu o certitudine de plată aferentă acestor datorii, FORT consideră inevitabilă oprirea activităţii la nivel naţional. Operatorii de transport persoane în trafic judeţean şi interjudeţean nu au mai primit nici un leu de la începutul lunii noiembrie", se menţionează într-un comunicat al FORT.
Potrivit sursei citate, datoria statului faţă de transportatori, aferentă deconturilor pentru categoriile defavorizate, se ridică la nivel naţional la peste 100 de milioane lei.

FORT precizează că a început discuţiile cu Ministerul Transporturilor şi cel al Finanţelor încă din luna iunie, solicitând inclusiv compensarea acestor datorii "într-o formulă care în mod cert avantaja bugetul de stat şi elimina în parte şi presiunea suportată de transportatori", însă nici această variantă nu a primit răspuns.

Transportatorii susţin că nu mai au bani pentru plata carburantului, anvelopelor sau a ratelor la leasing.
Consiliul naţional al transportatorilor rutieri de persoane din FORT solicită începând de la jumătatea lunii noiembrie tariful integral pensionarilor şi veteranilor pentru toate cursele regulate judeţene şi interjudeţene efectuate.
Mediafax      

×
Subiecte în articol: observator