x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Trei pacienţi COVID-19, transferaţi cu avionul în Polonia, al patrulea a murit la aeroport

Trei pacienţi COVID-19, transferaţi cu avionul în Polonia, al patrulea a murit la aeroport

22 Oct 2021   •   16:54
Trei pacienţi COVID-19, transferaţi cu avionul în Polonia, al patrulea a murit la aeroport

Trei pacienţi confirmaţi pozitiv la COVID-19, care se află în terapie intensivă la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului "Sf.Spiridon" din Iaşi, sunt transferaţi cu avionul în Polonia.

Coordonatorul UPU din cadrul Spitalului "Sf. Spiridon" din Iaşi, prof.univ.dr Diana Cimpoeşu, a declarat că iniţial ar fi trebuit să fie transferaţi în Polonia patru pacienţi COVID-19, însă unul dintre ei a suferit un stop cardiac chiar la aeroport.

"S-au început manevrele de resuscitare, s-au reîntors în UPU, unde a decedat", a precizat coordonatorul UPU din cadrul Spitalului "Sf Spiridon" din Iaşi, prof.univ.dr Diana Cimpoeşu.


Potrivit sursei citate, marea majoritate a pacienţilor care ajung în UPU din cauza COVID-19 sunt nevaccinaţi.

"Un singur pacient, pe care l-am transferat astăzi în ATI, a fost vaccinat", a precizat coordonatorul UPU de la Spitalul Sf Spiridon.

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat că mai mulţi pacienţi infectaţi cu noul coronavirus vor fi transferaţi în Austria şi Polonia în cursul zilei de vineri.

 

×