Maruca, Enescu şi Nae Ionescu au constituit un triunghi amoros care a stârnit multe bârfe la vremea respectivă. Toată povestea s-a desfăşurat după cele mai clasice scenarii ale telenovelelor sud-americane. Ingredientele poveştii au fost pasiune, tentative de sinucidere, umilinţe, pendulări între amanti, oportunism, abuz de putere, etc.
A fost iubită cu aceeaşi ardoare şi patimă cu care a fost înşelată. S-a considerat toata viaţa „altfel” şi neînţeleasă. A încercat să se sinucidă, dar s-a agăţat nebuneşte de viaţă, supravieţuind tuturor partenerilor oficiali. A dăruit şi a primit în egală măsură. A fost şi vânător, dar şi vânat, trăindu-şi viaţa ca într-o telenovelă. Nu este biografia unei starlete a timpurilor noastre, ci a unei prinţese trecută cu majuscule în paginile istoriei României. Maria Cantacuzino-Enescu, născută Rosetti-Tescanu. Prinţesa Maruca.
Satul Tescani, judeţul Bacău, este unul dintre cele 7 aşezări care formează comuna Bereşti – Tazlău, locul unde, la 17 iulie 1879, vede lumina zilei Maria Rosetti-Tescanu. Mama, Alice şi tatăl, Dumitru, amândoi descendenţi al unor vechi familii boiereşti, sunt cei care îi îndrumă primii paşi în viaţă, dar sunt şi sursa primelor şocuri şi dezamăgiri din lunga serie de întâmplări nefaste ce va urma şi datorită cărora credea că se trage dintr-o familie blestemată. Tatăl ei, un om cu două facultăţi la Paris, se sinucide la vârsta de 45 de ani, ducând cu el în mormânt motivul acestui gest disperat. Fratele, Constantin, îşi pune şi el capăt zilelor aparent inexplicabil în vreme ce sora mai mică, Nellie, moare nebună, întocmai ca Eufrosina, bunica pe linie paternă.
Ea însăşi era cunoscută ca având depresii, purtări ciudate cum ar fi căutatul cu orice preţ al zonelor slab luminate şi având la activ – cum altfel, în „buna” tradiţie a familiei – cel puţin o tentativă de suicid. Nereuşită, e adevărat, dar urmată de o mutilare cu acid al obrazului drept, „amintire” care o va însoţi toată viaţa şi din cauza căreia va poza numai din partea stângă. Iar dacă nu ar fi avut la bază un act necugetat, am putea spune că e hilar faptul că revenirea doamnelor din high-life-ul bucureştean la moda pălăriilor cu voal s-a produs din încercarea de a o imita, cu orice preţ, pe Maruca, prinţesa înşelată în amor.
Pentru cine a parcurs cartea de memorii „Lumini şi Umbre”, faptul ca Maruca se credea o femeie „altfel” nu constituie o surpriză. Până la un moment dat, totul părea a-i reuşi în viaţă. La vârsta măritişului, 18 ani, se căsătoreşte cu unul dintre bărbaţii care, dacă ar fi trăit în timpul nostru, l-am fi numit cu siguranţă cel mai râvnit burlac al anului! Devenită peste noapte doamna Mihai Cantacuzino nu numai că îl are ca socru pe Grigore Cantacuzino, zis Nababul, dar, mai presus de orice bogăţii, capătă titlul de „Prinţesă”, la care va renunţa doar pe lumea cealaltă. Dar în viaţă totul se plăteşte şi fericita, adorata, invidiata Maruca avea să îşi dea seama foarte devreme de asta. După numai câţiva ani de armonie conjugală, inevitabilul se produce.
Citeşte şi: Enescu, un roman de dragoste
Mişu Cantacuzino nu numai că este prins de soţie în plină activitate de adulter, dar, întocmai ca în telenovelele de astăzi, „respectiva” nu este nimeni altcineva decât sora prinţesei, „cenuşăreasa” Nellie, rudă pe care se străduise chiar ea, din răsputeri, s-o introducă în înalta societate „(...) la serate şi five-o’clockuri, la fastuoasele cine în oraş şi acasă, la ieşirile la iarbă verde, la curse, la bătaia cu flori unde eram mereu înconjurată de lume şi sărbătorită, tot atât de admirată ca frumoasa prinţesă Maria, sărmana fată era primită cu răceală şi cu un fel de reticenţă pe care nimic din conduita şi persoana sa nu le justificau.” Iar din scena flagrantului rezulta cât se poate de clar nu numai furia femeii „traduse” în amor o afectează pe prinţesă cât, mai ales faptul că „cealaltă” era tocmai şarpele crescut la sân. „(...) la întoarcerea de la unul din cele mai frumoase baluri din acel an, bal dat în onoarea mea de către ministrul Turciei, Kiazim Bey, îndrăgostit nebuneşte de mine, ca şi de alte câteva frumoase ale zilei (...) Deşi ştiam mai de mult de relaţia dintre Mihail şi ea (sora Marucăi – n.n.) m-a apucat un frig de moarte când l-am văzut pe soţul meu lângă patul lui Nellie”.
Dar ce putea să mai facă? Trecuseră deja nouă ani de căsnicie şi avea doi copii. Ideea divorţului, deşi îi venea în minte de trei ori pe zi, dimineaţa, la prânz şi seara, era de neacceptat mai întâi fiindcă şi-ar fi pierdut statutul de prinţesă, motivul pentru care de fapt se măritase, şi pentru că s-ar fi făcut de râs iremediabil în saloanele protipendadei bucureştene. Şi atunci îşi aminteşte de faptul că Enescu, tânărul muzician pe care îl cunoscuse într-o seară de 1 martie pe când avea 20 de ani, era îndrăgostit nebuneşte de ea. În acel moment de disperare hotărăşte ca la „coarne” să răspundă tot cu „coarne” împletind iţele, şnurul nevăzut cu care îl va lega de ea, ca pe un mărţişor la butonieră, pentru tot restul vieţii.
Citeşte şi: Misterul din jurul morţii lui Nae Ionescu
Până când, după 30 de ani de amor cu năbădăi s-a hotărât să îl ia de bărbat pe ilustrul muzician, Maruca îl poartă cel puţin prin două triunghiuri amoroase, mai întâi cu soţul infidel Mihai Cantacuzino şi, după decesul acestuia într-un ciudat accident de maşină, cu filozoful la modă în acea perioadă a Bucureştilor, Nae Ionescu.
Nae Ionescu
Nae Ionescu a abuzat la Maruca, nu a iubit-o cu adevarat, era un trofeu râvnit din orgoliu, era o cale de a ajunge tot timpul în mijlocul lumii bune, acolo unde se intâmplau lucruri. În fond, Nae Ionescu nu se poate spune că a excelat în nimic. Poza în ascet, neinteresat de lucrurile pamânteşti, însă îi plăcea luxul. Din cauza gusturilor scumpe a făcut o serie de afaceri dubioase, a semnat o poliţă falsă şi a negociat o afacere de mai multe milioane de lei pentru Malaxa.
Abia despărţirea de acesta, cauzată de plictisul bărbatului mai tânăr care şi-a făcut damblaua de a fi amantul unei aristocrate bogate şi bătrâne, aduce posibilitatea oficializării legăturii ce dura de atâţia zeci de ani între Maruca şi Enescu, dar numai după doi ani în care Prinţesa a căzut într-o depresie adâncă şi a încercat să îsi dea foc. Compozitorul, de o loailitate rară, i-a stat alături Marucăi tot timpul.
Măritată cu autorul operei „Oedip”, prinţesa Maruca Cantacuzino îşi continuă destinul, urmând a fi înşelată – se putea altfel? – şi de cel de-al doilea soţ, şi tot cu o persoană apropiată, tânăra şi frumoasa poloneză Claudia Ragulski adusă chiar de ea pentru a-i ţine companie. Dar ce putea să mai facă la 62 de ani?
Enescu şi Maruca
Sinuciderea nu mai reprezenta o opţiune, aşa că hotărăşte să se răzbune pe rivală. O pârăşte la Antonescu (!!!) în speranţa că va fi expulzată din ţară. Cum şi acest demers eşuează, nu-i rămâne decât să facă ceea ce se pricepea mai bine, adică să-i facă viaţa mizerabilă lui Enescu, culmea, probabil singurul om care a iubit-o cu adevărat. Şi a reuşit! Slăbit, imobilizat la pat, jumătate paralizat, muzicianul se stinge, în noaptea de 4 spre 5 mai 1955 la Paris, într-un apartament din Hotelul Atala. Maruca îi urmează 13 ani mai târziu, murind în Elveţia, într-o zi mohorâtă de decembrie a anului 1968.
După o asemenea poveste furtunoasă de dragoste, se pare că doar moartea i-a unit cu adevărat pe cei doi, inscripţia de pe piatra funerară a mormântului din cimitirul parizian Pere Lachaise fiind singurul loc în care Maruca a acceptat, ba chiar a cerut ca una dintre ultimele dorinţe să nu fie trecut cuvântul „Prinţesă”. Altfel, în vanitatea ei, unui alt tip de adresare, nu răspundea nici la telefon...