Trupul unui bărbat neidentificat încă a fost găsit plutind în Dunăre, în dreptul localităţii Capidava, anchetatorii depistând asupra acestuia, printre alte bunuri, şi o sumă de bani.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au informat luni, printr-un comunicat, că ofiţerii criminalişti ai IPJ şi lucrătorii postului de poliţie Transporturi Navale Hârşova care s-au deplasat la faţa locului au stabilind că "este vorba de un bărbat, în buzunarele obiectelor de vestimentaţie fiind găsită suma de 1.450 lei, un breloc cu două chei dintre care una de tip auto cu inscripţia VW şi una de yală obişnuită, iar la mâna stângă purta un ceas, marca Seiko".
Potrivit anchetatorilor, cadavrul, găsit de un localnic care a alertat apoi autorităţile, este în avansată stare de degradare, fiind transportat la morga Spitalului Municipal Medgidia pentru efectuarea necropsiei.
Ancheta poliţiştilor în acest caz este în derulare, urmărindu-se identificarea victimei şi stabilirea cauzelor şi împrejurărilor celor petrecute.