x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tulnice, balmoş şi frig pentru Băsescu pe Muntele Găina

Tulnice, balmoş şi frig pentru Băsescu pe Muntele Găina

de Lucian Dobrater    |    19 Iul 2009   •   00:00
Tulnice, balmoş şi frig pentru Băsescu pe Muntele Găina
Sursa foto: Lucian Dobrater/

Preşedintele Traian Băsescu a sosit, duminică dimineaţă, la Târgul de Fete de pe Muntele Găina, unde s-a întâlnit cu localnicii şi cu turiştii prezenţi la eveniment.



Şeful statului a fost întâmpinat de sute de localnici, a dat autografe şi s-a fotografiat alături de cei prezenţi. După ce a vizitat standurile amenajate pe Muntele Găina, preşedintele a mers spre casa memorială Avram Iancu. Ca în fiecare an, în cea mai apropiată duminică de 20 iulie, aici se organizează, din vremuri străvechi, Târgul de fete de la Găina.

În urmă cu câţiva ani, zeci de mii de oameni din toată ţara luau cu asalt celebrul munte de la confluenţa judeţelor Alba, Arad, Bihor şi Hunedoara. Meşteri populari de prin toate regiunile ţării vin aici să-şi expună produsele- obiecte din lemn, ţesături populare, dar şi produse culinare tradiţionale.

Ajuns devreme pe munte, pe la ora 10.00, Băsescu i-a salutat pe cei prezenţi la Târgul de Fete, stând apoi de vorbă cu aceştia, fotografiindu-se alături de unii dintre ei şi acordând autografe, pe pălării, tricouri şi alte îmbrăcăminte. "Bine aţi venit la noi", aşa a fost întâmpinat Băsescu de tulnicăresele de pe Găina, care vin în fiecare an să susţină recitalul.

Preşedintele nu a zăbovit foarte mult pe munte, atât el cât şi însoţitorii săi din PDL Alba fiind neplăcut surprinşi de vremea potrivnică, cu ceaţă, ploaie şi temperatura scăzută.
Totuşi, Băsescu nu a coborât cu mâna goală de pe munte, el primind în dar mai multe tulnice, după ce a degustat împreună cu soţia preparatele tradiţionale din Ţara Moţilor, între care cunoscutul balmoş, preparat din făină de mălai, smântână şi zer rezultat după separarea caşului din laptele de oaie.

După ce a asistat la slujba "Te Deum" de la Crucea Iancului, şeful statului a depus o jerbă de flori la monument, iar apoi a vizitat, împreună cu soţia sa, Maria, mai multe standuri ale unor expoziţii şi un târg naţional al meşterilor populari.

Şeful statului a petrecut în jur de o oră şi jumătate la manifestările de pe Muntele Găina, iar apoi s-a îndreptat spre comuna Avram Iancu, unde se află şi casa memorială a eroului, urmând să plece apoi din judeţul Alba.
Potrivit estimărilor poliţiştilor, aproximativ 2.000 de persoane au participat la manifestări, prezenţa fiind mult mai mică decât în anii anteriori, din cauza vremii nefavorabile.

Târgul de Fete a început, sâmbătă, la Casa Memorială "Avram Iancu" din comuna cu acelaşi nume, cu vernisajul expoziţiei "Sărbătoarea Muntelui Găina în perioada interbelică".

Programul a inclus o paradă a portului popular, finala festivalului-concurs "Cultură pentru Cultură", recitaluri susţinute de Irina Loghin şi Veta Biriş. Sâmbătă seară au început manifestările şi pe Muntele Găina, unde organizatorii au pregătit un program pentru tineri, cu muzică, jocuri de lasere şi lumini, spectacol pirotehnic. La miezul nopţii, pe munte a fost aprins cel mai mare foc de tabără din Munţii Apuseni, denumit "Focul Îndrăgostiţilor".

Duminică, manifestările au inclus vernisajul expoziţiilor meşterilor populari prezenţi la târg şi spectacole folclorice, susţinute de formaţii şi interpreţi din judeţele Alba, Hunedoara, Cluj şi Bihor. Peste 200 de poliţişti şi jandarmi sunt mobilizaţi în Avram Iancu şi pe Muntele Găina pentru a asigura ordinea în cadrul manifestărilor.

În fiecare an, pe Muntele Găina din judeţul Alba se organizează, în cea mai apropiată duminică de data de 20 iulie, cea mai mare sărbătoare tradiţională românească în aer liber - Târgul de fete. Sărbătoarea este organizată, în colaborare, de judeţele Alba, Hunedoara, Cluj, Bihor, Arad, fiind un adevărat festival al cântecului şi al jocului, al tradiţiilor şi al datinilor strămoşeşti.

Bătrânii povestesc că pe Muntele Găina nu s-au vândut fete niciodată, fiind vorba de o sărbătoare a tuturor moţilor, în care tineri, fete si băieţi, joacă, petrec, cântă, iar feciorii fac cunoştinţă cu fetele din locuri depărtate, pentru ca, apoi, mulţi dintre ei să se căsătorească. Târgul de fete de pe Găina este menţionat prima dată în anul 1816, dar ar putea fi mult mai vechi.

×
Subiecte în articol: observator fete gaina muntele muntele găina