x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Turismul de litoral a înregistrat o creştere de 27% a rezervărilor pentru vara 2024

Turismul de litoral a înregistrat o creştere de 27% a rezervărilor pentru vara 2024

de Redacția Jurnalul    |    31 Mar 2024   •   17:40
Turismul de litoral a înregistrat o creştere de 27% a rezervărilor pentru vara 2024

Turismul de litoral a înregistrat, în perioada octombrie 2023 - martie 2024, o creştere de 27% a rezervărilor de vacanţe la mare pentru vara 2024, faţă de acelaşi interval al anului anterior, arată datele unui tur-operator care activează pe acest segment de vacanţă.

Conform sursei citate, Programul de reduceri Înscrieri Timpurii va fi prelungit în aprilie.

"Tendinţa de a rezerva sejurul cu câteva luni înainte de vacanţă a revenit. E un obicei la care mulţi români au renunţat în ultimii ani pe fondul pandemiei şi, ulterior, din cauza conflictelor militare. Însă, constatăm că programul Înscrieri Timpurii este accesat de tot mai mulţi turişti care vor să aibă garanţia unui sejur rezervat pentru a scăpa de stresul planificărilor pe ultima sută de metri. Datele centralizate din octombrie 2023 până astăzi, la finalul lunii martie, arată o creştere cu 27% a rezervărilor realizate pentru sezonul estival faţă de acelaşi interval de referinţă din 2022-2023", afirmă Ionuţ Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

Potrivit tur-operatorului, în mod normal, ofertele speciale din programul Înscrieri Timpurii expiră la 31 martie, însă mulţi hotelieri de pe litoralul autohton au decis să prelungească perioada de valabilitate a ofertelor.

"Avem şi o altă veste bună: dat fiind interesul ridicat al românilor de a-şi rezerva o vacanţă la Marea Neagră pentru vara 2024, am decis împreună cu hotelurile de pe litoral să prelungim programul Înscrieri Timpurii şi în aprilie, iar reducerile la vacanţe ajung până la 40%", anunţă reprezentantul Litoralulromanesc.ro.

Conform rezervărilor făcute până la această dată, staţiunile cele mai căutate sunt Eforie Nord şi, pe locul secund, Mamaia. Pe locul al treilea în top se clasează Neptun-Olimp.

Datele mai arată că românii care îşi rezervă din timp vacanţa aleg sejururi mai lungi decât cei care rezervă last minute. Astfel, durata medie a sejurului este de 5,5 nopţi, faţă de durata medie a sejurului pe întreg sezonul estival 2023 - de 4,8 nopţi.
 

×