x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Turiștii polonezi rătăciți în Munții Rodnei, recuperați de salvamontiști și jandarmi montani

Turiștii polonezi rătăciți în Munții Rodnei, recuperați de salvamontiști și jandarmi montani

21 Aug 2019   •   18:13
Turiștii polonezi rătăciți în Munții Rodnei, recuperați de salvamontiști și jandarmi montani
Sursa foto: flickr.com

Cei doi turişti polonezi rătăciţi în Munţii Rodnei, în vecinătatea Vârfului Prislop, la o altitudine de 1.400 de metri, au fost recuperaţi, miercuri, de o echipă mixtă formată din jandarmi montani, pompieri şi salvamontişti, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmerie (IJJ) Maramureş, Radu Nicolae.

"Azi dimineaţă, jandarmii au fost solicitaţi în vederea căutării şi salvării a doi turişti polonezi, bărbat şi femeie, care s-au rătăcit în zona Negoiescu-Prislop din munţii Rodnei. Doi subofiţeri din cadrul Postului de Jandarmi Montan Borşa, alături de Salvamont Borşa, au pornit spre acel loc şi au demarat operaţiunile specifice de căutare. După ce au ajuns acolo, echipajele de salvare au condus cele două persoane până într-o zonă în care este posibil accesul auto, de unde au fost preluate de către ambulanţă pentru investigaţii medicale", a spus Radu Nicolae.

Potrivit acestuia, cei doi erau epuizaţi fizic şi deshidrataţi, neprezentând alte probleme medicale.

Directorul Salvamont Maramureş, Dan Benga, a declarat pentru AGERPRES că echipele de salvare i-au coborât pe cei doi turişti de pe munte, fiind preluaţi de un echipaj al Ambulanţei Maramureş.

"Cele două persoane, bărbat şi femeie, au fost predate ambulanţei pentru primele verificări, de unde vor fi transportate la unitatea medicală cea mai apropiată pentru investigaţii suplimentare", a spus Dan Benga.

Purtătorul IJJ Maramureş le-a reamintit iubitorilor de drumeţii montane să se asigure că au un echipament adecvat, să nu se aventureze în zone pe care nu le cunosc iar pentru orice problemă pe care o întâmpină în spaţiul montan să apeleze cu încredere la ajutorul jandarmilor montani şi Salvamont Maramureş.

AGERPRES

×