De la 1 ianuarie 2011 nu se mai plătesc nici pensiile şi nici salariile dacă nu sunt luate acum măsurile de austeritate anunţate, a declarat, astăzi, la Târgovişte, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea. Ea a precizat că parlamentarii care susţin Guvernul trebuiă să înţeleagă că "nu există altă alternativă".
Ministrul s-a referit şi la şansele PSD de a trece moţiunea de cenzură.
''Eu sper că nu are PSD şanse la moţiune. Sper că parlamentarii care susţin Guvernul să înţeleagă că nu este o măsură care se ia cu uşurinţă, însă nu există alternativă. Şi noi, parte din Guvern, suntem parlamentari. Şi noi avem aceleaşi greutăţi când mergem în colegiu. Nu există alte soluţii. Ori facem asta acum, ori de la 1 ianuarie nu mai plătim nici pensii, nici salarii'', a spus Elena Udrea, potrivit Agerpres.
Referitor la plecarea unor parlamentari PDL din partid, Elena Udrea a spus că nu are astfel de semnale acum.
''Nu am astfel de semnale. Eu am spus: este vremea politicienilor curajoşi, politicienilor fermi, celor care nu se tem să ia deciziile corecte chiar dacă sunt nepopulare, chiar dacă pe termen scurt aduc o nemulţumire a oamenilor şi o scădere a numărului de voturi pe care cetăţenii ţi le acordă. Dacă există politicieni slabi care părăsesc barca atunci când simt că ea se clatină, aceştia pot pleca. PDL nu are nevoie de oameni slabi, oameni care să fie în echipa noastră numai atunci când este bine'', a precizat Udrea.
Citește pe Antena3.ro