x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Uniunea Europeană începe o anchetă cu privire la subvenţiile acordate de China industriei EV

Uniunea Europeană începe o anchetă cu privire la subvenţiile acordate de China industriei EV

de Redacția Jurnalul    |    13 Sep 2023   •   23:30
Uniunea Europeană începe o anchetă cu privire la subvenţiile acordate de China industriei EV
Sursa foto: Hepta

Uniunea Europeană lansează o investigaţie privind subvenţiile chineze pentru vehiculele electrice, blocul comunitar fiind îngrijorat de capacitatea proprie de a concura, scrie Bloomberg, citat de Ziarul Financiar.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat ancheta miercuri, spunând că piaţa globală este inundată de maşini chinezeşti ieftine.

„Preţul lor este ţinut artificial la un nivel scăzut de subvenţii uriaşe ale statului. Acest lucru ne distorsionează piaţa”, a declarat aceasta.

În ciuda posibilelor represalii, producătorii europeni sunt tot mai alarmaţi cu privire la capacitatea lor de a concura cu industria chineză.

China este casă pentru o mulţime de producători de vehicule electrice, majoritatea susţinute de guvern prin stimulente atât pentru industrie cât şi pentru consumatori, multe dintre aceste companii neînregistrând niciodată profit.

BYD şi Nio se pregătesc să crească vânzările în Europa cu o gamă de modele la preţuri competitive care, dacă au succes, vor lovi producătorii de pe piaţă precum Stellantis şi Volkswagen.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: Ursula von der Leyen