x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator UE cere Rusiei eliberarea tuturor prizonierilor politici

UE cere Rusiei eliberarea tuturor prizonierilor politici

de Redacția Jurnalul Publicat la 16 Feb 2024 20:24 Modificat la 16 Feb 2024 20:24
UE cere Rusiei eliberarea tuturor prizonierilor politici
Hepta

UE a cerut Rusiei să elibereze imediat toți prizonierii politici, după ce disidentul Alexei Navalnîi a murit în închisoare, relatează SkyNews.

Vladimir Putin „l-a ucis încet” pe Alexei Navalnîi, au declarat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și vicepreședintele Josep Borrell, într-o declarație comună.

„Nu vom preveni eforturi pentru a cere socoteală conducerii politice și autorităților ruse”, potrivit declarației.

Disidentul rus Alexei Navalnîi a murit în închisoare, a anunțat vineri Serviciul Federal de Penitenciare din Rusia.

Navalnîi a fost arestat în 2021. El ispășea o pedeapsă cumulată de peste 30 de ani pentru diferite infracțiuni despre care el a susținut că sunt înscenate cu scop politic.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: ue Rusia navalnii