La Tribunalul Harghita continua procesul in cazul viceprimarului din Joseni, Csala Zsolt, ucis cu trei focuri de arma, in aprilie 2011. Suspectul principal, Lorincz Robert, si complicele sau, Meszaros Jozsef, sunt acuzati de omor calificat si nerespectarea regimului armelor si munitiilor, respectiv complicitate la omor calificat si nerespectarea regimului armelor si munitiilor. In aceasta saptamana, judecatorul si procurorii au interogat 6 martori, cautand raspunsul la intrebarea: care a fost motivul pentru care a fost ucis Csala Zsolt?
Topograful primariei, martor cheie al procesului
Krizbai Levente, topograful primariei Joseni, a fost ultimul om care l-a vazut in viata pe viceprimar, dar si primul care l-a gasit impuscat. Krizbai a fost, de asemenea, persoana pe care Csala Zsolt a contactat-o telefonic, in ultimele clipe ale vietii sale.
Procurorii au sperat ca depozitia sa va face lumina in acest caz. Krizbai Levente a prezentat detalii din ultima zi de viata a lui Csala Zsolt. " In ziua de 22 aprilie, anul curent, am plecat de la Primaria Joseni, impreuna cu viceprimarul, sa plantam puieti de brad la cabana din Borzont. Eram intr-o relatie profesionala si de amicitie cu Csala Zsolt. Dupa ce am terminat treaba si am plantat 17 puieti, eu am plecat acasa, viceprimarul a ales sa mai ramana. La ora 19.48 am vazut pe telefonul mobil ca sunt sunat de viceprimar. Mi-a spus speriat – ard, am explodat, ajuta-ma. Eu am crezut ca a luat foc cabana viceprimarului. Am sunat la pompieri. Apoi am anuntat-o pe sora mea sa vina cu mine la cabana. Am anuntat si un vecin. Am ajuns la cabana viceprimarului in jurul orei 19.55. L-am strigat de mai multe ori, dar nu a raspuns. In camera, unde era centrala termica, l-am gasit pe Csala Zsolt, cazut pe spate. Am sunat imediat la 112. Apoi am observat rana de la picior. Despre ce s-a intamplat cu adevarat, mi-am dat seama cand am vazut cartusele pe jos', a spus Krizbai Levente.
Un teren, motivul crimei?
Ceilalti martori audiati sustin ca suspectul si victima detineau mai multe parcele de pamant pe raza localitatii Borzont. Intre terenurile celor doi, se afla un teren cu o situatie juridica nelamurita. Amandoi vroiau sa puna mana pe acel teren, insa nici un martor nu a surprins vreo cearta intre cei doi. Patronul pensiunii de langa cabana lui Csala Zsolt a oferit o informatie valoroasa pentru procurori. "Cu doua saptamani inainte de crima, i-am vazut Lorincz Robert si Meszaros Jozsef, urmarind de la distanta cabana viceprimarului Csala Zsolt. I-am intrebat pe cine cauta. Lorincz Robert mi-a raspuns ca a vazut un anunt la televizor, ca un teren din zona ar fi de vanzare. I-am spus ca anuntul se refera la un teren intr-o zona opusa celeia din care au venit. Cei doi s-au urcat in masina si au plecat spre cabana viceprimarului, desi le spusesem ca terenul e in partea opusa' a spus proprietarul pensiunii. Procurorii au tras concluzia ca cei doi au premeditat crima si au fost intr-o operatiune de filare a zonei.
Fratele victimei, Csala Andras, a preluat cabana dupa decesul viceprimarului. In depozitia data in cadrul sedintei de judecata din aceasta saptamana, el sustine ca, in mod inexplicabil, la doua saptamani dupa ce criminalistii efectuasera toate cercetarile, el a gasit in cabana, o componenta a armei, in speta luneta.
In incheierea sedintei, a fost audiat un martor care detine informatii despre viata sexuala a viceprimarului, in speta orientarile sale. La cerinta avocatului lui Lorincz, martorul a fost audiat cu usile inchise. Judecatorul Uta Ioan Cristian a hotarat ca suspectul si complicele sau in cazul uciderii viceprimarului sa ramana in arest preventiv. Urmatoarea sedinta de judecata va avea loc pe 12 decembrie, cand este asteptat si un prim verdict in acest caz.