x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un bărbat a murit şi un altul a fost grav rănit, după ce au intrat în puţul unui lift

Un bărbat a murit şi un altul a fost grav rănit, după ce au intrat în puţul unui lift

11 Noi 2009   •   00:00

Un bărbat a murit şi un altul a fost grav rănit, astăzi, după ce au intrat într-un puţ al unui lift de la societatea Electroaparataj din Bucureşti. Potrivit Poliţiei Capitalei, cei doi au fost loviţi de cabina liftului.



Directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti, Ştefan Mareş, a declarat, pentru Mediafax, că din informaţiile pe care le-a primit de la locul accidentului, ar fi vorba de funcţionarea necorespunzătoare a unui lift, accidentul producându-se în timpul utilizării acestuia.

El a adăugat că o echipă de inspectori a plecat spre locul accidentului, pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul şi dacă acesta intră în categoria accidentelor de muncă.

Pe de altă parte, purtătorul de cuâvnt a Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan, a declaratcă cele două victime ale accidentului ar fi făcut parte dintr-un "grup de cinci-şase tineri suspecţi", care ar fi intrat pe platforma industrială şi ar fi pătruns în puţul liftului.

Potrivit oficialului Poliţiei, tinerii ar fi avut vârste între 20 şi 25 de ani, ei urmând a fi indentificaţi. Ciocan a precizat că evenimentul înregistrat pe platforma societăţii Electroaparataj nu intră în categoria accidentelor de muncă.

×
Subiecte în articol: observator