O tânără, în vârstă de 18 ani, din Iaşi, a furat suma de 18.000 de lei de la un bătrân care i-a făcut avansuri sexuale în Parcul Copou, scrie Ziarul de Iaşi.
În urma incidentului, tânăra va fi supravegheată de inspectorii de probaţiune timp de şase luni, în urma deciziei luate de Judecătoria Iaşi. Incidentul s-ar fi petrecut pe data de 20 februarie 2017, când, în jurul orei 16:00, Emil C., în vârstă de 83 de ani, se plimba prin Parcul Copou cu câinele său şi a observat-o pe bancă pe Ana Maria T.
Bâtrânul i-ar fi propus tinerei să meargă cu el acasă pentru a-l ajuta la treabă.
„După ce au intrat în locuinţă, în dormitorul aflat pe partea dreaptă a holului de acces, persoana vătămată a propus inculpatei să întreţină relaţii sexuale, aceasta refuzând. Imediat, persoana vătămată a mers într-o încăpere alăturată, în sufrageria imobilului, de unde adus un plic în care se aflau mai mulţi bani, pe care i-a numărat în faţa inculpatei, aceasta observând că în plic se afla suma de 18.000 lei“, se arată în motivarea deciziei, după cum scrie Ziarul de Iaşi.
Bătrânul a trimis-o pe tânără la magazin să cumpere băutură. Aceasta s-a întorc cu whisky, suc şi ţigări, însă tot nu a vrut să facă sex cu bătrânul. În schimb, într-un moment de neatenţie al acestuia, tânăra a sustras plicul în care se afla suma de bani.