x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un bucureștean dat dispărut de fiul său a fost găsit mort lângă Herăstrău

Un bucureștean dat dispărut de fiul său a fost găsit mort lângă Herăstrău

13 Iul 2022   •   11:30
Un bucureștean dat dispărut de fiul său a fost găsit mort lângă Herăstrău

Un bucureștean în vârstă de 56 de ani, dat dispărut de fiul său, a fost găsit mort în timpul nopții de marți spre miercuri, lângă lacul Herăstrău.

Fiul a sesizat prin apel 112, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Secția 2 Poliție, în jurul orei 1.00, că tatăl său, în vârstă de 56 de ani, a plecat de la o locație din Sectorul 1 și nu mai răspunde la telefon.

Polițiștii au demarat, de îndată, procedura de căutare, specifică în astfel de situații, împreună cu echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, în urma căreia, a fost găsit bărbatul, pe malul lacului Herăstrău, din Sectorul 1.

În pofida eforturilor medicilor, a fost declarat decesul acestuia.

Trupul a fost transportat la INML, pentru efectuarea necropsiei.

În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Biroul Morți Supecte și Ucideri din Culpă din cadrul Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: mort