x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un deţinut de la Penitenciarul Aiud a evadat

Un deţinut de la Penitenciarul Aiud a evadat

05 Oct 2010   •   00:00

Un deţinut de la Penitenciarul din Aiud a evadat, în această dimineaţă, în timp ce lucra la reabilitarea cetăţii Vauban din Alba Iulia, afirmă surse din cadrul Poliţiei Judeţene Alba şi Jandarmeriei. Deţinutul este căutat de mai multe echipe de poliţişti, jandarmi şi angajaţi ai penitenciarului.



UPDATE: Deţinutul evadat a fost prins de echipele formate din jandarmi, poliţişti şi angajaţi ai Penitenciarului din Aiud, el fiind găsit într-un alt cartier al oraşului.

Potrivit surselor citate, un deţinut încarcerat la Penitenciarul din Aiud a fugit, în cursul dimineţii de marţi, în timp ce lucra, în regim semideschis, la reabilitarea zonei cetăţii Vauban din Alba Iulia, relatează Mediafax.

Deţinutul lucra într-o zonă aflată în apropierea sediului Agenţiei de Dezvoltare Regională Centru şi a sediului societăţii Electrica.

Conform unor angajaţi ai instituţiilor din zonă, care au fost martori la incident, deţinutul a fugit de sub pază şi a fost urmărit de gardieni, însă nu a fost prins.

În prezent, în Alba Iulia au fost mobilizate mai multe echipe de poliţişti, jandarmi şi angajaţi ai penitenciarului, care îl caută pe fugar.

Reprezentanţii Penitenciarului de Maximă Siguranţă din Aiud nu au putut fi contactaţi, pe motiv că toate persoanele abilitate să ofere informaţii sunt într-o şedinţă.

×
Subiecte în articol: observator