x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un important membru PNL a murit. Avea doar 37 de ani

Un important membru PNL a murit. Avea doar 37 de ani

01 Aug 2017   •   16:27
Un important membru PNL a murit. Avea doar 37 de ani

Fostul director al Direcţiei Judeţene pentru Tineret Vaslui, Ciprian Cristea, a murit fulgerător la vârsta de 37 de ani. Decesul acestuia a fost anunţat de apropiaţi pe reţelele sociale, scrie adevarul.ro.

Ciprian Cristea fusese diagnosticat cu o afecţiune gravă, a cărei evoluţie a fost fulminantă. A fost internat la o clinică de specialitate din Iaşi, însă, în ciuda eforturilor medicale, nu a putut fi salvat din ghearele bolii.

 

Ciprian Cristea a fost membru activ al PNL, unde a ocupat diverse funcţii în forurile de conducere ale partidului. A condus Direcţia Judeţeană de Tineret timp de patru ani, până în 2010, când instituţia s-a comasat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport.

×
Subiecte în articol: Ciprian Cristea deces