El a făcut 631 de flotări în 15 minute, cu patru mai multe decât cele 627 făcute de britanicul Paddy Doyle pe 8 noiembrie 2007.
'Pentru mine a fost o zi istorică şi am reuşit doborârea recordului mondial la flotări pe dosul palmelor - 631 de flotări în 15 minute. A fost foarte greu, mai greu decât mă aşteptam, mi-am făcut înainte un program de executare a flotărilor, în minutul 12 a fost cel mai greu, pentru că atunci am simţit că mi-a obosit corpul. Am avut două praguri de-a lungul executării flotărilor, ştiam că voi doborî recordul după primele cinci minute, dar nu ştiam cu câte flotări', a declarat Adrian Petre.
El este subofiţer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean 'Alexandru Vaida Voevod' Cluj şi a fost susţinut în cadrul evenimentului de mentalistul Cristian Gog, de sportivul de skandenberg Radu Valahu şi de sportivul de arte marţiale Alexandru Lungu.
Adrian Petre deţine recordul naţional de flotări şi a fost medaliat la campionate mondiale şi europene de judo.
Citește pe Antena3.ro