x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un milionar saudit acuzat de viol a fost achitat după ce a declarat că „a căzut din greșeală” peste victimă

Un milionar saudit acuzat de viol a fost achitat după ce a declarat că „a căzut din greșeală” peste victimă

17 Dec 2015   •   14:36
Un milionar saudit acuzat de viol a fost achitat după ce a declarat că „a căzut din greșeală” peste victimă

Un milionar saudit acuzat că ar fi violat o adolescentă a fost achitat după ce le-a spus juraților că fata a încercat să îl seducă, iar el a căzut pe ea.

Incidentul s-a petrecut în data de 7 august a anului trecut, când victima l-a întâlnit pentru prima dată pe Ehsan Abdulaziz în Cirque le Soir, un club de noapte exclusivist din Londra. Potrivit telegraph.co.uk, ieșise în oraș cu o prietenă de 24 de ani, care îl cunoștea pe omul de afaceri.

Acesta le-a invitat la masa lui, iar la sfârșitul serii s-a oferit să le ducă acasă, dar s-au răzgândit și s-au îndreptat spre locuința milionarului.

Odată ajunși în apartament, bărbatul le-a oferit vodkă și s-a retras într-o altă camera cu tânăra de 24 de ani pentru a întreține relații sexuale. Adolescenta susține că s-a trezit câteva ore mai târziu, iar Abdulaziz era deasupra ei, încercând să abuzeze de ea.

Sauditul susține că în realitate fata de 18 ani a încercat să îl seducă, a căzut peste ea și de aceea au putut fi găsite urme ale ADN-ului lui.

Cazul a fost analizat de jurații de la Curtea Southwark Crown, iar după 30 de minute de deliberări Abdulaziz a fost declarat nevinovat.

Omul de afaceri a susținut în fața instanței că partea acuzării este responsabilă de fapt: „Sunt fragil. Am căzut peste ea, dar nu s-a întâmplat nimic, între mine și această fată nu s-a întâmplat nimic niciodată”.
 

×