x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un om de afaceri din Suceava a murit din cauza infecției cu COVID-19

Un om de afaceri din Suceava a murit din cauza infecției cu COVID-19

24 Noi 2020   •   11:32
Un om de afaceri din Suceava a murit din cauza infecției cu COVID-19

Un antreprenor din Suceava a murit din cauza infecției cu virusul SARS-CoV-2. Gheorghe Lăcătuș avea 68 de ani și a fost internat la Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, în data de 4 noiembrie din cauza unui accident vascular cerebral. A murit la 22 noiembrie. 

Inițial a ieșit negativ la testul pentru COVID-19, însă două săptămâni mai târziu rezultatul a fost pozitiv. 

„Întrucât nu avea simptomatologie specifică Covid și avea un test negativ la internare, nu s-a ridicat suspiciunea ca pacientul să fi fost internat în perioada de fereastră, de 1-3 zile de la contactul infectant”, a declarat dr. Alexandru Calancea, managerul spitalului, transmite  monitorulsv.ro

În  data de 18 noiembrie testul PCR a confirmat prezența noului coronavirus. Câteva zile mai târziu, acesta a decedat.

 

×
Subiecte în articol: COVID gheorghe lacatus