x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un tânăr deţinut român s-a sinucis într-o închisoare din Nisa

Un tânăr deţinut român s-a sinucis într-o închisoare din Nisa

16 Noi 2009   •   00:00

Ovidiu Datcu, în vârstă de 21 de ani, a fost găsit mort duminică după-amiază, în celula unei închisori din Nisa, unde ispăşea o pedeapsă cu închisoarea de un an, pentru posesie de droguri.



Românul a fost găsit în jurul orei locale 16.30 (17.30, ora României) spânzurat cu un cordon de barele de la fereastra celulei. El nu a vrut să iasă la plimbare cu ceilalţi deţinuţi şi pare să fi profitat de absenţa colegului său de celulă pentru a se sinucide, relatează Nice Matin, citat de Mediafax. Ipoteza sinucederii este cea mai plauzibilă, comentează publicaţia, în pofida faptului că tânărul nu a lăsat niciun bilet pentru a-şi explica gestul. Decesul a fost constatat de către un paznic.

Arestat pentru posesie de droguri în septembrie, Ovidiu Datcu a fost prezentat imediat în faţa unui tribunal. El a renunţat la dreptul de a cere timp să îşi pregătească apărarea, fiind condamnat la un an de închisoare, fără să facă apel. Tânărul român urma să fie eliberat în iunie 2010 sau condiţionat, în primăvară, lucru care pune sub semnul întrebării gestul său, având în vedere că ar fi putut fi eliberat în primăvara anului viitor.

Potrivit primelor cercetări efectuate în cadrul anchetei ordonate, duminică, de viceprocurorul Jean Coutton, Datcu suferea din cauza singurătăţii. Neputând comunica cu cei din jurul său, pentru că nu vorbea franceza, nu a primit nicio vizită de la data încarcerării şi nu a declarat administraţiei nicio persoană de contact. Fără prieteni şi familie pentru a-l susţine, el ar fi putut ceda din cauza disperării sau ar fi putut lua medicamente ce ar fi putut să-l împingă spre acest gest, conform publicaţiei.

Viceprocurorul Coutton a dispus, de asemenera, efectuarea unei autopsii şi a anunţat Parchetul General din Aix, care a informat Cancelaria, conform procedurii în caz de sinucidere în închisoare. Tânărul român nu era înregistrat ca depresiv şi nu era plasat sub supraveghere. (V.A.)

×
Subiecte în articol: observator