x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un turist a murit și altul a fost salvat de salvamontiști, în două incidente din Munții Făgăraș

Un turist a murit și altul a fost salvat de salvamontiști, în două incidente din Munții Făgăraș

12 Aug 2021   •   10:40
Un turist a murit și altul a fost salvat de salvamontiști, în două incidente din Munții Făgăraș

Un turist a murit și altul a fost recuperat de salvamontiști în două incidente separate produse în noaptea de miercuri spre joi în Munții Făgăraș. La misiunile nocturne au participat salvatori din Sibiu și Argeș. Corpul persoanei decedate va fi transportat cu un elicopter.

Reprezentanții Salvamont au anunțat că un turist a murit după ce a căzut de la mare înălțime. Accidentul s-a produs pe parcursul nopții pe peretele Lespezi către Caltun.

Persoana decedată va fi evacuată pe parcursul dimineții cu un elicopter, au mai spus salvamontiștii.

A doua misiune a vizat un turist care a rămas blocat pe peretele muntelui. Acesta a solicitat ajutorul salvamontiștilot care l-au găsit la aproximativ 80 de metri în abrupt, deasupra grohotișului de la bază. Persoana a fost coborâtă de pe stâncă de doi salvatori argeșeni.

La cele două misiuni au participat patru salvamontiști din echipa Bâlea-Sibiu și cinci salvatori din Argeș.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: salvamont