România va putea exporta carne și produse din carne de porc pe piața europeană de la 1 ianuarie 2014, de la toate exploatațiile din țară, iar veniturile din aceste exporturi ar putea ajunge la un miliard de euro, a declarat, luni, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
"Zilele trecute, la Bruxelles, în comitetele tehnice, s-a dat aprobarea ca România să poată să exporte din nou carne de porc pe piața Uniunii Europene. Era o limitare pe care o aveam din cauza pestei porcine, încă din anul 2007, și iată că, după șase ani, de la 1 ianuarie 2014, vom fi din nou pregătiți să exportăm pe piața europeană. Este o realizare extrem de importantă. Am vorbit cu toți cei care sunt în acest sector și cred că România poate să câștige nu numai ca imagine, dar și din punct de vedere economic", a spus ministrul Agriculturii, la o dezbatere cu reprezentanții Asociației Comunelor din România.
Acesta a precizat că, până în prezent, România putea exporta doar din patru județe, însă de la 1 ianuarie 2014 exporturile vor putea fi reluate din toate exploatațiile din țară.
"Până acum nu aveam voie să exportăm carne de porc decât din patru județe, respectiv Caraș Severin, Timiș, Arad și Bihor, dar acum putem să o facem din toate exploatațiile din România. Cred că veniturile sunt importante și că Ministerul Finanțelor, după această facilitate care se creează, va putea fi mulțumit, pentru că vorbim de un export care se poate face până la un miliard de euro. Acestea sunt cifre pe care le avem înainte de 1 ianuarie 2007 și care au fost oprite la acea dată", a spus șeful MADR, citat de Agerpres.
Ultimele focare de pestă porcină din România au fost înregistrate în 2007, în județul Timiș (vest), la fermele companiei americane Smithfield, unde au fost sacrificați peste 50.000 de porci.