x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator În 22 din 76 de universități din România a fost raportată hărțuire sexuală

În 22 din 76 de universități din România a fost raportată hărțuire sexuală

de Redacția Jurnalul    |    02 Dec 2024   •   22:15
În 22 din 76 de universități din România a fost raportată hărțuire sexuală

Ministerul Educației publică, luni, raportul privind cazurile de hărțuire sexuală la nivel de universități. Din 77 de universități care au transmis note explicative, în 22 au existat cazuri de hărțuire sexuală.

Ministerul Educației a cerut date concrete privind cazurile de hărțuire sexuală în universități. Astfel, s-a constatat că din 76 de universități (54 de stat și 22 private), care au transmis note explicative, la 22 au existat cazuri de hărțuire sexuală. Toate acestea au avut loc după apariția Legii 1/2011.

Potrivit raportului, victimele au fost cu preponderență de sex feminin, provenind atât din rândul studentelor, cât și al cadrelor didactice.

La Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T Popa Iași, a fost un caz. Un cadru didactic, în perioada 30 septembrie 1991 - 5 februarie 2015 a fost cercetat penal, în 2015, pentru fapte de hărțuire sexuală. Nu a fost aplicată nicio sancțiune de către comisia de etică deoarece Contractul individual de muncă a fost suspendat. Contractul individual de muncă a încetat prin demisie la data de 5 februarie 2015, iar în prezent între universitate și cadrul didactic respectiv nu există niciun raport de colaborare.

La Universitatea Dunărea de Jos din Galați au fost patru cazuri cazuri. În trei dintre cazuri a fost semnalat comportamentul unui cursant și plângerile au fost făcute de 3 cadre didactice în perioada 2020 - 2021, iar în cel de-al patrulea caz, un grup de studenți a semnalat comportamentul inadecvaat al unui cadru didactic în anul 2022. Cursantul a fost exmatriculat fără drept de reînmatriculare, iar cadrul didactic a fost sancționat cu diminuarea salariului de bază cumulat când e cazul cu indemnizația de conducere de îndrumare și de control, cu 10% pentru 3 luni suspendarea pe o perioadă determinată de timp doi ani a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcții didactice superioare ori a unei funcții de conducere de îndrumare și control ca membrii ca membru în comisie de doctorat Master sau licență.

La Universitatea Națională de Apărare Carol I, în ceea ce privește raportarea cazurilor care au vizat elemente de hărțuire sexuală și prezentarea modului de gestionare la Comisia de etică universitară., Universitatea a precizat că în ultimii 10 ani în cadrul instituției a fost înregistrată o singură sesizare ce acuzat fapte de hărțuire. Sesizarea nu a fost admisă fiind respinsă din lipsă de probe. Astfel, nu au fost aplicate sancțiuni.

La Universitatea Națională de Arte din București a fost un caz în anul 2021, care a vizat elemente de hărțuire sexuală începând cu data de 2 februarie 2021. A fost analizată plângerea unei studente împotriva unui student tehnician finalizată cu exmatricularea și desfacerea contractului de muncă al celui din urmă ca urmarea comportamentului inadecvat al acestuia.

Universitatea Națională de Arta Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale un caz actual și două cazuri mai vechi. În ultimii 10 ani a fost înregistrată o singură sesizare nominală care a fost soluționată prin aplicarea sancțiunii avertismentului scris pentru cadrul didactic vizat. Comisia de etică s-a autosesizat în două cazuri ca urmare a unor anchetă de presă care au vizat cadre didactice ale Universității, cazuri care au fost clasate întrucât faptele prezentate în reportajele respective s-au petrecut cu foarte mult timp în urmă.

Universitatea de științe agricole și medicină veterinară din Cluj-Napoca a primit în 2012 o sesizare nominală de la o studentă prin care se reclamă un comportament neadecvat în mediul academic a unui cadru didactic. Prima măsură dispusă prin Consiliul facultății a fost schimbarea imediată a îndrumătorului lucrării de licență și teme de cercetare. Sesizarea a fost transmisă CE din lipsă de probe și din cauza faptului că studenta nu a fost sprijinită de alte colege, astfel că nu a avut temei legal de aplicare a vreunui acțiuni după susținerea licenței. În 2012 o studentă a formulat o plângere penală împotriva unui cadru împotriva unui cadru didactic care a fost soluționată prin respingerea acesteia din lipsă de probe. Cadrul didactic a formulat cerere de chemare în judecată împotriva studentei, solicitând daune morale pentru denigrare. Cauza a fost admisă și studenta obligată la plata unei sume de bani pentru prejudiciul creat cadrului didactic.

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca: au fost șapte cazuri. Înaintea mandatului actualei conduceri, în 2013, a existat un caz de hărțuire sexuală în relațiile dintre doi colegi care nu s-au putut proba. În mandatul actualului rector, 2021, a existat o singură sesizare de hărțuire sexuală în relația profesor-student, caz în care cadrul didactic asociat reclamat și-a dat imediat demisia și a fost sesizată poliția.

Alte sesizări care se referă la relația profesor-student au avut ca obiect elemente de comportament inadecvat al profesorului, limbaj nepotrivit sau ofensator. Aceste sesizări au fost soluționate prin aplicarea următoarelor sancțiuni: interdicția de a ocupa funcție de conducere și excluderea din comisie de evaluare.

La Universitatea de Vest Vasile Goldiș din Arad, în ultimii 10 ani au fost semnalate două cazuri ce au vizat elemente de hărțuire sexuală. În primul caz, o studentă a relatat faptul că un cadru didactic de la Facultatea de Medicină i-a făcut propuneri indecente. Comisia constituită a clasat petiția din cauza lipsei calității de angajat a cadrului didactic la acea dată acestuia fiindu-i expirat Contractul individual de muncă întocmit pe perioadă determinată la data de 18 martie 2021. În al doilea caz, o studentă și un student au relatat că un coleg student a săvârșită abateri de la etică universitară prin faptul că deranjează cursurile cu probleme personale și face afirmații cu tentă sexuală referitoare la colegi. Comisia constituită a aplicat studentului sancțiunea cu caracter administrativ avertismentului scris.

Academia de Studii Economice din București a avut trei cazuri care au vizat elemente de hărțuire sexuală după cum :urmează în anul universitar 2020-2021 un singur caz de comportament indecent și imoral - caz admis. În anul universitar 2022-2023, un singur caz de conduită nepotrivită față de studente - caz admis. În anul universitar 2023-2024, un singur caz de încălcare a normelor de etică universitară.Au fost dispusă trei sancțiuni. Pentru niciuna dintre faptele nu s-a impus sesizarea organelor de urmărire penală.

La Universitatea din București au fost 66 de cazuri în discuția în discuția comisiei de etică, dintre care șase cazuri de hărțuire sexuală. Dintre ele, trei au încălcat codul de etică universitară. Statistica privește toate cazurile care au vizat elemente de hărțuire sau alte aspecte se pot fi asimilate acestea aferentă perioadei 2017-2024.

Universitatea Ovidiu din Constanța - două cazuri în ultimii 10 ani. În cadrul Universității Ovidius din Constanța au fost înregistrate două sesizări ce au acuzau faptele hărțuire sexuală care au format obiectul a două dosare în anul 2017 și în anul 2020. Prima a fost soluționată prin avertisment scris părților implicate, iar cea de-a doua a fost respinsă ca nefondată.

Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu București - două cazuri sesizate și unul caz autosesizare. S-a registrat un caz de plângere referitoare la limbajul licențios al unui cadru didactic în 2020.

Pe parcursul anului universitar 2023-2024, în Comisia de etică s-a analizat un caz de agresiune sexuală petrecută în afara Universității între doi studenți în urmă autosesizării Consiliului de Administrație în urma apariției unor articole de presă în perioada vacanței universitare.

Comisia de etică are în lucru un dosar ce privește acuzații de comportament indecent al unui cadru didactic Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. A fost înregistrată o sesizare prin care s-au semnalat posibile abateri de la codul de etică și deontologie, partea reclamantă, o studentă considerând că este hărțuită de către un student. În urma analizării cazului, Comisia de etică a propus sancționarea studentului prin exmatriculare. Studentul a fost exmatriculat în august 2021.

Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași - două cazuri. Primul caz privește faptele hărțuire sexuală cu autor de sex masculin, iar persoană hărțuită de sex feminin. Relația dintre victimă și autor fiind student - cadru didactic. Sesizarea fost respinsă întrucât faptele semnalate nu au putut fi confirmate. Al doilea caz privește o posibilă faptă de abuz sexual, hărțuire sexuală, viol. Autorul, persoană de sex masculin, persoana agresată de sex feminin. Relația dintre victimă și autor este de student - cadru didactic. Sesizarea este în curs de soluționare.

Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca - două cazuri. Un caz, o plângere în 2020 care a acuza o „invitație la abuz sexual” care nu s-a materializat. Plângerea a fost depusă de o studentă și a fost adusă la cunoștința comisiei de etică abia în 2023 la solicitarea comisiei de etică. Studenta nu a mai dat niciun răspuns iar profesorul acuzat nu mai este cazul cadru didactic al Academiei.

La SNSPA, Comisia de Etică a fost sesizată cu privire la două cazuri de hărțuire sexuală: un caz în 2015 și unul în 2024. Referitor la cazul din 2015 s-a dispus ca persoană reclamată să nu mai ocupe postul de cadru didactic în cadrul instituției, iar în cazul din 2024 a fost soluționat prin desfacerea contractului de muncă al persoanei reclamate. Au fost menționate și alte cazuri în afara celor de hărțuire sexuală care nu fac obiectul auditului.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: universitate hartuire sexuala