INCRENGATURI CU DOSARUL DE SPIONAJ SI TRADARE
Modul in care a fost privatizata societatea ALRO Slatina e in vizorul DNA. Numele sefilor companiei Marco, cea care detine 85,2% din ALRO, apar mentionate insa si in dosarul de spionaj si tradare.
Procurorii anticoruptie au declansat urmarirea penala in dosarul privind legalitatea contractului de privatizare a combinatului ALRO Slatina, considerat cel mai mare producator de aluminiu din sud-estul Europei.
MARCO. Deocamdata, anchetatorii au inceput cercetarea faptelor, urmand ca apoi sa identifice persoanele care pot fi trase la raspundere. Potrivit DNA, este vorba despre stabilirea cu intentie de persoane cu atributii de conducere, administrare sau gestionare a unor valori diminuate fata de valoarea comerciala reala a unor bunuri apartinand ALRO Slatina, pe parcursul actiunii de privatizare.
In 2002, grupul Marco International, ce detinea deja 40% din actiunile ALRO, a devenit actionar majoritar, dupa ce a achizitionat de la fosta Autoritate pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului (APAPS) inca 10% din actiunile combinatului, la pretul de 11,4 milioane de dolari. Contractul a fost semnat de presedintele de atunci al APAPS, Ovidiu Musetescu. Acum Marco detine 85,2% din actiuni, controlul industriei autohtone de aluminiu si este, prin cele trei combinate din domeniul productiei de aluminiu, unul dintre cei mai mari consumatori de energie electrica din Romania.
LEGATURI. Numele conducatorilor de la Marco, Vitaly Maschitsky - presedinte, Valery Krasnov - vicepresedinte si Marian Nastase - director pentru Romania, sunt mentionate insa si in dosarul de "spionaj si tradare", instrumentat de procurorii DIICOT. Acestia apar in mai multe convorbiri telefonice purtate cu Vadim Benyatov, despre pregatirea unei afaceri cu energie in Romania. Potrivit documentului prin care procurorii au cerut mentinerea mandatelor de arestare in cazul "spionaj si tradare", sefii de la Marco, impreuna cu Benyatov, ar fi planuit semnarea unui contract pe 15 ani cu Nuclearelectrica, pentru furnizare de energie la preturi preferentiale. Motivul: "exploatarea in comun, intr-un eventual consortiu, a profitului obtinut din vanzarea excedentului de energie ce ar urma sa fie contractata".
Potrivit anchetatorilor DIICOT, Maschitskiy si Benyatiov "au incercat sa impuna partii romane includerea in contractul de finantare a constructiei unitatilor 3 si 4 ale Cernavoda a unei clauze privind garantarea imprumutului acordat partii romane cu un contract de furnizare catre ALRO SA, pe termen lung, a energiei produse de SN Nuclearelectrica".Citește pe Antena3.ro