x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vacanţă înainte de alegeri

Vacanţă înainte de alegeri

27 Oct 2008   •   00:00

Directorii şcolilor din întreaga ţară vor pune la dispoziţia elevilor şi profesorilor săli de curs speciale pentru data de 28 noiembrie sau vor sista orele, cu obligaţia de a le recupera în intervalul imediat următor.



Ministerul Educaţiei a cerut azi, printr-o notă, inspectoratelor şcolare judeţene şi celui al municipiului Bucureşti să pună la dispoziţia primăriilor sălile de clasă unde se vor organiza secţiile de votare. Predarea sălilor către autorităţi va începe la ora 13:00.

×
Subiecte în articol: romania