x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vaccinurile pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani ar putea fi disponibile în noiembrie

Vaccinurile pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani ar putea fi disponibile în noiembrie

25 Oct 2021   •   11:30
Vaccinurile pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani ar putea fi disponibile în noiembrie

Vaccinurile pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani vor fi probabil disponibile în prima jumătate a lunii noiembrie, declară Anthony Fauci, directorul Institutului Național de Boli Infecțioase din Statele Unite.

„Dacă totul merge bine și dacă obținem aprobarea de reglementare și recomandarea CDC, este foarte posibil, dacă nu foarte probabil, ca vaccinurile să fie disponibile pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani în prima săptămână sau a doua din noiembrie", a declarat Fauci într-un interviu acordat emisiunii „This Week” de la ABC, citat de Reuters.

Reprezentanții Administrației americane pentru Alimente și Medicamente analizează cererea Pfizer/BioNTech de autorizare a vaccinului său în două doze pentru copiii mai mici, iar grupul de consilieri externi urmează să se pronunțe pe 26 octombrie.

De obicei, FDA urmează sfatul grupului său de experți, dar nu este obligată să facă acest lucru.

Consilierii Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA (CDC) vor lua în considerare recomandările privind vaccinul în cadrul unei reuniuni care va avea loc pe 2 și 3 noiembrie, contribuind astfel la luarea unei decizii finale de către directorul acestuia.

Directorul CDC, Rochelle Walensky, spunea la Fox News Sunday că agenția dorește să acționeze rapid: „Știm cât de mulți părinți sunt interesați să își vaccineze copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani și intenționăm să acționăm cât mai repede posibil".

Vaccinul Pfizer/BioNTech este deja disponibil pentru cei cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani.

Copiii au o rată mai mică de deces din cauza COVID-19, însă mulți se confruntă cu boli și simptome pe termen lung care sunt încă în studiu.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: vaccinuri copii