x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vâlcea: Bărbat urmărit naţional pentru că a obligat o femeie să se prostitueze în Italia, prins de poliţişti

Vâlcea: Bărbat urmărit naţional pentru că a obligat o femeie să se prostitueze în Italia, prins de poliţişti

27 Iun 2019   •   18:55
Vâlcea: Bărbat urmărit naţional pentru că a obligat o femeie să se prostitueze în Italia, prins de poliţişti

Un bărbat de 46 de ani din comuna Laloşu, dat în urmărire naţională după ce în urmă cu cinci ani ar fi obligat o femeie să practice prostituţia în Italia, a fost arestat de poliţiştii vâlceni şi transferat apoi la o închisoare din Argeş, au informat, joi, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea. 

Potrivit sursei citate, pe numele bărbatului a fost emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de către Tribunalul Olt, fiind condamnat de magistraţii olteni la o pedeapsă de 6 ani, 11 luni şi 9 zile în spatele gratiilor, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.

"În fapt, în luna iunie a anului 2014, în timp ce se afla pe teritoriul Italiei, bărbatul a adăpostit la locuinţa sa o femeie, pe care a exploatat-o prin obligarea la practicarea prostituţiei în folosul său", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea. 

Bărbatul a fost încarcerat la penitenciarul Colibaşi din judeţul Argeş.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: valcea prostitutie politia